Liderul de sindicat de la Nitramonia Făgăraș a ajuns la Urgențe după trei ore de greva foamei
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
31.07.2013
Liderul de sindicat de la Nitramonia Făgăraș, Lucian Cupu, a ajuns la Spitalul Municipal Făgăraș pentru investigații, astăzi, după doar trei ore de greva foamei, după ce medicii prezenți la locul protestului, la poarta principală a societății Nitroporos, au constatat că avea
tensiunea foarte mare.
Liderul de sindicat, Lucian Cupu, împreună cu alți șase sindicaliști de pe fosta platformă Nitramonia Făgăraș, au început greva foamei, miercuri, de la ora 09.00 în fața porții principale a societății. Ei au anunțat că vor sta în greva foamei pînă cînd vor fi plătite salariile angajaților, care nu și-au mai primit onorariile de două luni și jumătate.
După trei ore de la declanșarea grevei, medicii aflați la locul protestului au constatat că tensiunea arterială a liderului de sindicat este prea mare, prin urmare a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal din localitate pentru investigații.
Mi s-a făcut rău, iar medicii au decis să mă aducă la Urgențe. Acum sînt în curs de evaluare. Eu sper că mă voi întoarce lîngă colegii mei să continui protestul, a spus Cupu.
Liderul de sindicat a precizat că pînă la ora 12.00 nu a mîncat și nu a băut nimic.
Șapte sindicaliști de la Nitroporos Făgăraș au decis să intre, de miercuri, în greva foamei, în fața intrării în fabrică, fiind nemulțumiți că angajații nu și-au primit salariile de două luni și
jumătate. Ei au anunțat că greva foamei va înceta doar în momentul în care va intra cel puțin salariul pe o lună restantă în conturile angajaților și a celor disponibilizați. De asemenea, sindicaliștii cer și semnarea unui document în care să se precizeze data la care se vor stinge datoriile către angajați, dar și sursele de unde vor veni banii.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!