Un bărbat de 46 de ani, originar din Bacău, a fost înjunghiat mortal, sîmbătă după-amiază, în Gara Brașov, de un individ din Iași. Poliția
TF a fost sesizată, puțin după ora 16.00, că în gară se află un bărbat, într-un cărucior cu rotile, care sîngerează pentru că a fost înjunghiat
în zona inimii. Polițiștii TF, criminaliștii, un procuror de la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Brașov și un echipaj al Ambulanței au ajuns imediat la fața locului. Victimei i-a fost acordat primul ajutor, după care a fost transportată la spital, unde, din nefericire, a decedat. Bărbatul ucis era cunoscut în zona Gării ca fiind o persoană fără adăpost. La doar 50 de minute de la sesizare, în urma acțiunilor
polițiștilor de la Transporturi Feroviare și criminaliștilor, a fost identificat și principalul suspect în acest caz. Este un ieșean, de 42 de ani, tot om al străzii ca și victima. Suspectul a fost reținut și dus la audieri. Duminică suspectul a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă, sub conducerea procurorului, pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest eveniment, a declarat comisarul șef Liviu Naghi, purtătorul de cuvînt al IPJ Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!