Creștinii ortodocși prăznuiesc joi, 13 iunie, la 40 de zile după Înviere, Înălțarea Domnului, sărbătoare care poartă în popor și numele de Ispas. Potrivit cărții biblice Faptele Apostolilor, Mîntuitorul Iisus Hristos, după Înviere, s-a arătat ucenicilor, timp de 40 de
zile, după care, în prezența lor, s-a înălțat la cer. În acel moment Hristos și-a profețit revenirea și i-a încredințat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfînt. Înălțarea este amintită în Simbolul Apostolic și în Crezul niceo-constantinopolitan. Începînd din secolul al IV-lea, Înălțarea este celebrată atît în Răsărit, cît și în Apus, la 40 de zile după Paști, întotdeauna într-o zi de joi. Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era prăznuit de Rusalii. În unele țări din Europa occidentală, dacă Înălțarea nu este sărbătoare legală, celebrarea liturgică se transferă în duminica imediat următoare.
La noi, de Înălțare, în anumite zone ale țării se țin Moșii de Ispas, iar casele și mormintele sînt împodobite cu crengi de paltin și la ferestre se pun frunze de leuștean. Se fac pomeni pentru morți, împărțindu-se mai ales pîine caldă, brînză, ceapă verde și rachiu. Sînt marcate vitele și se taie mieii. Ziua Înălțării este ultima zi în care se mai pot roșii ouă și în care se mai folosește salutul pascal Hristos a înviat! Adevărat a înviat!, dar mai ales în forma adaptată: Hristos S-a înălțat! Adevărat S-a înălțat!.
Tot în această zi a Înălțării sînt cinstiți creștinește și eroii căzuți de-a lungul vremii pentru dăinuirea bisericii și a neamului, căci jertfa lor este următoare jertfei de Sine a lui Hristos. În toate lăcașurile de cult din țară și străinătate ale BOR sînt pomeniți eroii - ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile - care s-au jertfit pe cîmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român.
Totodată, după Sfînta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire și la cimitirele, troițele și monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului. Prin hotărîrile Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca sărbătoare națională bisericească a Eroilor.
Astăzi este și Ispasul
În popor, sărbătoarea Înălțării Domnului se mai numește și Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălțării. Tradiția spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut și uimit, și mai apoi a povestit alor săi cele întîmplate. Ispas era un om vesel și de aceea credincioșii caută și ei să fie veseli în această zi. Asemenea marilor sărbători de peste an, de Ispas se săvîrșesc sacrificii
sîngeroase (mielul), se taie părul din vîrful cozii la vitele cornute, se țin tîrguri (cel mai cunoscut fiind Tîrgul de fete de la Blaj) ș.a. De Ispas abundă obiceiurile legate de cultul morților: pomenile, curățirea și împodobirea mormintelor cu flori, pomenirea morților.
De Ispas se crede că sufletele unor morți se pot rătăci în drumul lor spre cer, devenind strigoi pe pămînt, care provoacă rele oamenilor și animalelor. De aceea, în noaptea de Ispas, se săvîrșesc numeroase obiceiuri și practici magice de apărare: se culeg frunze și ramuri de alun, nuc, paltin și se duc la sfințit, se lovesc vitele și oamenii cu leuștean, se sună din buciume pentru a nu se prinde farmecele și a nu se apropia relele, se duc ofrande bogate pentru îmbunarea spiritelor morților ș.a. În Ziua de Ispas se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, se urcă boii și juncanii la pășunile montane și se însemnează mieii prin crestarea urechilor.
Paștele Cailor
Tot în ziua de Înălțare, în popor se spune că este și Paștele Cailor sau Joia iepelor. Conform unei legende populare, la nașterea lui Iisus în grajdurile lui Crăciun, boii au fost blînzi și liniștiți, dar caii și-au cam dat în petic. Atunci, Maica Domnului i-ar fi blestemat să nu fie sătui decît în ziua de Ispas sau Înălțare, adică în joia din săptămîna a șasea de după Paști. În vechime, această sărbătoare era o zi a soroacelor, termen limită cînd se încheiau diferite înțelegeri și afaceri. Însă, datorită datei diferite de celebrare (a șasea zi
de joi după Paște), importanța sărbătorii s-a diminuat treptat, denumirea de Paștele Cailor căpătînd, cu timpul, un înțeles peiorativ: zicala populară la Paștele Cailor înseamnă a nu înapoia ceea ce ai împrumutat, a amîna la nesfîrșit, a nu te ține de cuvînt.
Obiceiuri de Ispas
* Se poartă foi de nuc la brîu, pentru că și Hristos și-a pus cînd s-a înălțat.
* Se crede că cine moare de Ispas ajunge în Rai
* În ziua de Ispas nu se dă foc și sare din casă; foc, pentru că tot anul vei avea huit, vor avea oamenii inimă rea în casă ca focul; și sare nu se dă, pentru că vacile nu vor avea smîntînă.
* Ce se seamănă după Ispas nu rodește
* În ziua de Înălțarea Domnului, femeile care au în familie morți împart azime calde, ceapă verde și rachiu pentru sufletele morților, crezîndu-se că în acea zi se înalță sufletele lor la cer și să aibă merinde de drum.
* Femeile împart lapte dulce fiert cu pasat.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!