Fotbaliștii și antrenorii Coronei sunt nerăbdători să înceapă meciurile decisive pentru desemnarea campioanei Ligii a 4-a Brașov. Antrenorul principal al Coronei. Călin Moldovan a declarat că atât el cât și băieții și întreg staff-ul tehnic sunt nerăbdători să intre din nou în emoția competițiilor oficiale. A fost o pauză mult prea lungă și tuturor ne e dor de fotbal. Ne-am pregătit cum am putut mai bine în această perioadă, respectând desigur restricțiile impuse de autorități. Sunt convins că o să facem un meci bun sâmbătă, și o să câștigăm, iar apoi acest lucru să se întâmple și în meciurile care vor urma. Nu mai este un secret că avem obiectiv promovarea și cu siguranță spre finalul lunii august să ne putem bucura de aceasta.
Călin Moldovan a subliniat că echipa pe care o antrenează are doar orgolii sportive și că își dorește un raport corect cu toate echipele implicate în competiție. Noi vrem să câștigăm, așa cum își dorește de altfel orice sportiv care intră pe teren, indiferent de sportul pe care îl practică. E ceva firesc să ai astfel de orgolii sportive. Problema apare atunci când ele se regăsesc în afara terenului de sport, iar Corona tocmai asta vrea să evite. Noi am avut și vom avea în continuare deschidere către celelalte cluburi din Brașov și cred că ar trebui ca toți să avem același țel, și anume ca Brașovul să aibă încă o echipă de seniori care să ofere fotbaliștilor posibilitatea de a rămâne acasă, la Brașov. Cu siguranță toți iubim fotbalul, toți ne dorim ce e mai bine pentru sportivi și din acest motiv cred că trebuie să găsim o cale de a ne înțelege pentru că din acest lucru are de câștigat doar fotbalul brașovean. Corona Brașov, va juca sâmbătă, ora 17.30, pe stadionul Tineretului, cu ACS Colțea 1920 Brașov, iar miercuri, 22 iulie, cu Precizia Săcele, tot de la 17.30.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!