Corona Brașov a transferat-o pe golghetera campionatului Serbiei
×
Î n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Publicitate
Dimensiune font:
Autor: MEX,
30.06.2020
Primul transfer spectaculos reușit de Corona Brașov este cel al sârboaicei Jelena Terzic ( 25 de ani). Echipa de handbal Corona Brașov a semnat contract cu un inter dreapta valoros, care vine din liga sârbă, acolo unde a reușit performanțe care au atras imediat atenția asupra ei. Jelena Terzic are 25 de ani și este campioană națională a Serbiei cu Jagodina în anul 2018 și golgetera campionatului un an mai târziu, cu nu mai puțin de 200 de goluri marcate, fapt care îi confirmă brațul puternic și aruncările în forță și bine plasate de la linia de 9 metri. Progresia performanțelor Jelenei Terzic a continuat în sezonul recent încheiat, când a reușit alături de echipa Naisa să se califice în semifinalele Cupei Challenge. Din păcate, ca efect al pandemiei cu noul Covid-19, competiția a fost anulată, iar echipa nu a putut să-și joace șansa pentru marea finală europeană. De remarcat faptul că pînă la momentul întreruperii competițiilor europene, Jelena marcase 19 goluri în Europa, fiind în topul celor mai bune 10 marcatoare.
La nivel de echipă națională, Jelena Terzic este medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale Universitare din 2018, iar în acelasi an a reprezentat Serbia la Jocurile Mediteranene, este prezentarea Jelenei Terzic pe site-ul Coronei.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!