Brașoveanca Paula Ungureanu a devenit mamă pentru a doua oară
×
Î n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Publicitate
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
29.06.2020
Fostul mare portar al echipei naționale de handbal feminin a României, brașoveanca Paula Ungureanu, a devenit mamă pentru a doua oară. Paula a născut la o clinică particulară din Brașov un băiețel perfect sănătos. Petru- Nectarie a avut la naștere 3, 600 kilograme și 55 cm și a primit nota 10 din partea doctorilor. Paula și Marian Ungureanu mai au un băiat, Paul Ioan, de 8 ani. Formată ca handbalistă în Brașov, orașul ei natal, Paula Ungureanu a activat în cariera sa la Rulmentul (1998-2002), Cetate Deva (2002-2004), Hypo Niederosterreich (2004-2006), Dunaferr NK (2006-2008), Podravka Koprivnica (2008/2009), Oltchim Rm. Vâlcea (2009-2013), HCM Baia Mare (2013-2016), CSM București (2016-2019) și Rapid. Ea a devenit campioană a României cu Oltchim (2010, 2011, 2012, 2013), Baia Mare (2014) și CSMB (2017, 2018), a Austriei cu Hypo (2005, 2006) și a Croației cu Podravka (2009), dar și câștigătoare a Cupei în România (2011, 2014, 2018), Austria (2005, 2006) și Croația (2009). Cu echipa României a fost medaliată cu argint (2005) și cu bronz (2015) la Campionatul Mondial, respectiv cu bronz la CE 2010.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!