Echipa de polo seniori a clubului Corona își reia în acest week-end meciurile restante din sezonul regulat al Superligii naționale. Echipa antrenată de Edward Andrei și Florin Turcu va juca în deplasare cu Steaua București, vineri de la ora 19.00 și sâmbătă de la ora 11.30, la Bazinul Ghencea .
Cu toate că vor avea în față o dublă extrem de grea în fața campioanei en-titre, antrenorul principal al Coronei, Edward Andrei a declarat că va face totul pentru ca poloiștii Brașovului să reușească două jocuri cu prestații bune. Știm că va fi greu, așa cum este, de altfel, de fiecare dată când jucăm în compania oricărei echipe din grupa valorică 1-4. Cu toate acestea, nu ne temem, trebuie să fim încrezători iar băieții să urmeze indicațiile pe care noi le dăm de pe margine. Dacă vor face asta, noi vom fi mulțumiți, indiferent de rezultatul final. Avem o echipă tânără și este foarte important ca ei să simtă că le iese și în jocuri, ceea ce facem în antrenamente. După acest meci va urma o altă dublă, cu Dinamo București, o formație cu care Corona s-a bătut în ultimii ani pentru medalia de bronz. În acest moment, în sezonul regulat, noi suntem pe locul patru, dar avem șanse să terminăm pe trei, a spus tehnicianul Coronei.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!