CSM Corona Brașov, echipă clasată pe locul doi în Liga a 4-a Brașov, a pierdut cu 3-2 (0(-0), amicalul disputat ieri, în deplasare, cu Concordia Chiajna (L2), echipă pregătită de Florin Bratu. Golurile brașovenilor în meciul disputat la baza sportivă a ilfovenilor au fost marcate de Marian Cristescu și Cosmin Ivan. A fost un meci bun de pregătire. Ne-am făcut singuri meciul greu, pentru că am luat goluri pe greșeli copilărești. Sunt mulțumit de implicarea și efortul băieților în acest meci, a precizat Călin Moldovan, antrenorul Coronei. Altfel, directorul sportiv al Coronei, Ilie Luca a împlinit, ieri, 65 de ani, astfel că, după meciul de la Chiajna, acesta și-a cinstit jucătorii și antrenorii. Tot ieri, Olimpic Zărnești s-a impus cu scorul de 5-1 în meciul amical, disputat pe teren propriu, cu ACS Cazașu (Liga 4 Brăila). Golurile echipei pregătite de Mihai Stere au fost marcate de Georgescu (2), Mariean ( 2) și Lascu. Olimpic Zărnești va juca un nou amical, astăzi, de la ora 16.00, cu Viitorul Hârlău (L4 Iași).
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!