Oficial. Răzvan Enoiu este noul președinte al ACS Transilvania Brașov
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: MEX,
26.02.2020
Noul președinte al ACS Transilvania este prof. univ. dr. Răzvan Enoiu, acesta înlocuindu-l pe Marius Fetti, cel care este coordonatorul secției de handbal de la Corona Brașov. În prezent profesor universitar la Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane din cadrul Universității Transilvania din Brașov și conducător de doctorat la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Enoiu are o îndelugată activitate în mediul universitar, după ce a fost pe rând preparator, asistent, lector universitar și conferențiar universitar, timp de mai bine de 20 de ani.De asemenea, Răzvan Enoiu deține carnet de antrenor în fotbal, caiac-canoe și natație.Propunerea primită din partea ACS Transilvania Brașov, de a continua munca începută și derulată cu succes până în acest moment, reprezintă pentru mine o provocare și în același timp o mare onoare. Transilvania reprezintă deja un brand, atât pe plan local cât și național. Intenția mea este aceea de a aduce plus valoare în plan imaginii și al organizării, care să contribuie la desfășurarea cu succes a activității specifice clubului, a declarat noul președinte al ACS Transilvania Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!