Petrică Stancu, numit președinte la CSM Corona Brașov
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
21.02.2020
CSM Corona Brașov va avea un nou președinte începând cu 1 martie. După demisia lui Liviu Dragomir, Liviu Puiu a asigurat interimatul, iar de la 1 martie, noul șef va fi Petrică Stancu (68 de ani), un nume mare în voleiul românesc, atât ca jucător cât și ca antrenor. Petrică Stancu are și experiență în manageriat, acesta ocupând până acum 3 ani când s-a pensionat, postul de director la CSȘ Brașovia. Anunțul numirii lui Petrică Strancu a fost făcut, ieri, de către primarul George Scripcaru, cel care a precizat că secția de handbal va fi coordonată de Marius Fetti, cel care a condus până acum CSȘ Transilvania Brașov. De la 1 martie, în conducerea clubului Corona vor apărea nume noi. Petrică Stancu, un nume cunoscut în sport pentru că a condus și CSȘ Brașovia, va coordona toată activitatea sportivă de la Corona. De asemenea, secția de handbal a clubului va fi condusă de Marius Fetti, un alt om care vine, de asemenea, din lumea sportului, pentru că până de curând a condus ACS Transilvania. Am încredere că împreună vor face ceea ce trebuie făcut pentru ca clubul Corona să aibă multe motive să vină să ne prezinte rezultate așa cum a fost cu cu sportivii de la patinaj viteză , a spus primarul Brașovului.
Promisiunea lui Petrică Stancu
Noul coordonator al activității sportive a clubului Corona Brașov, Petrică Stancu, a declarat că este o onoare pentru el numirea în conducerea clubului. Sunt onorat că am primit această sarcină de a coordona activitatea celui mai puternic club sportiv din oraș. Cu siguranță nu am emoții pentru ce urmează să fac. Voi lucra direct cu antrenorii, eu am fost antrenor la echipa națională și știu care e parcursul pentru performanță. Experiența mea de la CSȘ Brașovia este una care dă curaj. În întreaga activitate mi-am format o mentalitate despre ceea ce înseamnă performanța și cu siguranță împreună cu ceilalți colegi vom face în așa fel încât despre Corona sa se vorbească numai de bine și să aducem rezultate foarte bune pentru Brașov și pentru România. Mulțumesc pentru încredere și fac promisinea că în continuare Corona va fi ceea ce s-a vrut să fie, un club care va reprezenta cu mândrie Brașovul și care ne va face mândri pe toți, a spus Petrică Stancu.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!