Atacantul Alen Mosin a semnat, ieri, un contract valabil până la finalul sezonului cu gruparea pregătită de Florin Dîrvăreanu
Alen Moisin (18 ani) este vărul lui Sorin Strătilă
Cetate Râșnov a mutat pe piața transferurilor. Râșnovenii l-au semnat pe brașoveanul Alen Moisin (18 de ani), un mijlocaș trecut pe la Academia lui Manchester City și pe la FC Burry, care din iarna trecută era jucătorul lui CFR Cluj. Moisin a jucat pentru echipa secundă a campionei României. Alen Moisin este jucătorul nostru până în vară, a declarat Ciprian Mustață, directorul sportiv al echipei râșnovene. Moisin s-a antrenat de la reluarea pregătirilor cu gruparea râșnoveană, iar de ieri este oficial jucătorul echipei Cetate Râșnov, contractul acestuia fiind înregistrat la FRF.
Lăudat de Strătilă
Alen Moisin este vărul lui Sorin Strătilă, fotbalist care este legitimat la Cetate Râșnov.
De altfel, Strătilă a insistat foarte mult ca Alin să joace la Râșnov. Alen este vărul meu, dar pot garanta că este un băiat serios și talentat. Și-a făcut junioratul în fotbalul profesionist din Anglia. Anul trecut când a revenit în țară putea semna cu UTA, dar cei de la CFR Cluj s-au mișcat mai repede. Are viteză, forță, dar este și un jucător tehnic. Cu multă muncă și seriozitate, Alen poate ajunge fotbalist. Doar de el depinde acest lucru, a spus Strătilă despre Alen Moisin. M-am mutat acum patru ani în Anglia, unde am început de jos. Am jucat un an de zile la o echipă mică și apoi am primit o invitație de la academia celor de la Manchester City, pentru a participa la un trial și mai apoi la un meci amical de-al lor. Au decis să mă țină un an de zile acolo, doar că nu am semnat cu ei, fiindcă nu se puteau integra în regula de fair-play financiar dată de UEFA. În schimb, următoarea mea echipă din Anglia, FC Burry, mi-a făcut un contract și am apucat să joc în liga a treia, povestea Moisin, aventura în fotbalul englez, pentru Sport Arad.
Vreau să joc cât mai mult
Despre venirea la Cetate Râșnov, Alen Moisin, este convins că a făcut cea mai bună alegere. Am reziliat contractul cu CFR Cluj și am ales să vin la Cetate Râșnov pentru că aici este și vărul meu, Sorin Strătilă, dar și pentru antrenorul Florin Dîrvăreanu, cu care am lucrat excelent în ultimele săptămâni. Vreau să joc cât mai mult și să ajut echipa până la finalul sezonului, a spus atacantul brașovean.
Al treilea transfer al iernii
Prin legitimarea lui Moisin, Cetate Râșnov a realizat al treilea transfer al iernii. Până acum, Cetate Râșnov i-a mai transferat pe atacantul Cătălin Dinu și pe fundașul Laurențiu Căpățână. Mai vrem să facem 3-4 transferuri, anunță antrenorul Florin Dîrvăreanu. Cetate Râșnov va juca sâmbătă un meci amical la Cheile Grădiștei, cu echipa Înainte Modelu (L3).
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!