Steluța Luca așteaptă revenirea Coronei în Liga Națională
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
30.01.2020
Vicepreședintele Federației Române de Handbal, Steluța Luca, spune că echipa Brașovului se va înscrie în Divizia A
Noi dorim ca echipa din Brașov să revină pe prima scenă handbalistică, pentru că îmi pare rău că s-a ajuns la situația de anul trecut, a spus Steluța Luca
Steluța Luca, vicepreședintele FRH, a fost marți, la Brașov, pentru o întâlnire cu primarul Brașovului, George Scripcaru, dar și pentru a-l prezenta pe noul coordonator al Centrului Național de Excelență Brașov, Marius Dănuleț. CNE Brașov s-a confruntat cu o criză acută la nivelul conducerii, asta după ce profesorul Florin Paraschiv a demisionat acuzând jocuri de culise în handbalul românesc. Există diferențe majore între mine și vicepreședintele FRH, Steluța Luca, în ceea ce privește pregătirea tinerelor jucătoare. Eu cred că, încă de la început, nu am fost dorit, fiindcă nu fac compromisuri și nu fac parte din «gașcă». Atâta incompetență și fariseism rar mi-a fost dat să văd. În plus, de la CNE Brașov pleacă cine vrea, declara Florin Paraschiv pentru Handbal Mania.
Steluța Luca: Sincopă de comunicare
Steluța Luca spune că a ajuns la un acord pentru o colaborare cât mai bună între Federație și Municipalitate , iar CNE Brașov își va continua acti-vitatea. Ne-am întîlnit la Brașov pentru a discuta problema Centrului Național de Excelență în Handbal, având în vedere că a fost o perioadă destul de nefastă pentru noi ca și fe-derație și pentru Corona Brașov. A fost o sincopă de comunicare. Săptămâna trecută m-am întâlnit cu domnul primar. Dânsul a insistat foarte mult să avem și această discuție de azi, la care să participe și antrenorii din clubul Corona Brașov, pentru că s-a lansat ideea că ei nu ar putea antrena și echipele Centrului, și astăzi am ajuns la o înțelegere pentru o colaborare foarte bună. Centrul Național de Excelență a fost creat pentru a promova cât mai multe sportive către echipa națională și pentru a promova jucătoare către Corona Brașov, chiar dacă acum clubul trece printr-o perioadă mai nefastă, a spus Steluța Luca.
2021 cred că va fi anul în care Corona va reintra în Liga Națională
Steluța Luca regretă situația nefericită în care a ajuns Corona Brașov. Noi dorim ca echipa din Brașov să revină pe prima scenă handbalistică, pentru că îmi pare rău că s-a ajuns la situația de anul trecut. A fost o situație nefericită. CSM Corona Brașov era o echipă în formă, care cred că se putea bate pentru titlul național, cu jucătoare tinere și ambițioase, dar care, dintr-o eroare, a ajuns în situația în care este acum. Ne dorim ca pe viitor clubul să aibă din nou o echipă pe prima scenă handbalistică și să redevină o forță. 2021 cred că va fi anul în care Corona va reintra în Liga Națională. Pentru următorul sezon, 2020-2021, echipa se va înscrie în Divizia A și cred că au șanse foarte mari de promovare, a precizat vicepreședintele FRH.
Scripcaru: Ne-am pus de acord
Primarul George Scripcaru consideră că, în urma discuțiilor cu FRH, s-au lămurit problemele de la CNE Brașov. Am discutat câteva detalii administrative, câteva lucruri care au intrat în sincopă pe finalul anului, le-am lămurit, ne-am pus de acord. Am stabilit ca antrenorii care pregătesc fetele de la Corona să pregătească și acelelași categorii de junioare de la Centrul de Excelență Brașov. Dorim să creăm o legătură între cele două componente, astfel ca multe dintre jucătoarele din cadrul Centrului de excelență să poată fi preluate de Corona, în baza acestui parteneriat. În acest fel dăm o șansă jucătoarelor din Centru de a activa la nivel competițional în cadrul Corona și, totodată, o șansă Coronei de a-și reface lotul de jucătoare, a precizat Scripcaru. Centrul Național de Excelență Brașov (CNE Brașov) a luat ființă în septembrie 2015, printr-un protocol încheiat între Primăria Municipiului Brașov, Federația Română de Handbal și Inspectoratul Școlar al Județului Brașov. CNE Brașov este o unitate sportivă fără personalitate juridică, specializată în pregătirea și perfecționarea junioarelor din toată țara în handbalul feminin de performanță. Avantajul Brașovului este că are prioritate la recrutarea jucătoarelor pentru echipa de handbal a CSM Corona.
Un nou început pentru Corona
Edilul Brașovului mai spune că handbalul traversează o perioadă dificilă la Brașov. Avem o perioadă dificilă la Brașov cu echipa de handbal și trebuie să punem la punct o strategie în așa fel încât să ne reașezăm, să ne regrupăm și să începem un nou parcurs care să ne readucă în prima ligă a handbalului feminin. Cred că am făcut un pas important, ne-am pus de acord cu multe dintre aceste aspecte și cred că este un lucru bun că am reușit acest lucru, a declarat primarul George Scripcaru.
Corona Brașov, retrogradată din Liga Națională!
Corona Brașov a fost retrogradată oficial din Liga Națională, sezonul 2019-2020, conform deciziei Comisiei de Apel a Federației Române de Handbal. Clubul brațovean a fost sancționat pentru faptul că a utilizat de metode interzise de WADA pentru recuperarea sportivelor. Comisia de Apel este ultima instanță de judecată sportivă pe plan intern. Decizia mai poate fi întoarsă doar la TAS. 17 jucătoare ale Coronei au încălcat prevederile antidoping, prin folosirea unei proceduri interzise de oxigenare a sângelui cu terapie laser. Sportivele au fost deja suspendate de ANAD și Comisia de Disciplină a FRH. Terapia cu laser intravenos este interzisă de regulamentul WADA.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!