Naționala României se va duela cu Cehia, Kazahstan și Olanda pentru calificarea la Cupa Mondială
În lotul României este și brașoveanul Adrian Pânzaru
România va debuta duminică, la Brno (Cehia) în Elite Round-ul ca-lificărilor la Cupa Mondială de
futsal cu un meci contra Kazahstanului. România face parte din Grupa D a preliminariilor europene, alături de Kazahstan, Olanda și Cehia. Meciurile vor fi găzduite de Sportovní hala Vodova din Brno, Cehia, o arenă cu o capacitate de 3.000 de locuri.Tricolorii se află în cantonamentul de la Timișoara, acolo unde selecționerul Robert Lupu pune la punct ultimele detalii înaintea marilor confruntări de la Brno. Suntem foarte bine pregătiți și, în același timp, nerăbdători să ne batem pentru calificarea la Campionatul Mondial. Va fi infernal, suntem conștienți de asta. Un drum la Campionatul Mondial nu poate fi altfel. Ne așteaptă meciuri foarte grele. Facem parte dintr-o grupă în care fiecare echipă speră la ca-lificare, o grupă în care se poate întâmpla orice, spune Adrian Pânzaru, brașoveanul legitimat la campioana Imperial WET Miercurea Ciuc, pentru site-ul oficial al FRF.
Să fim o echipă!
Adrian Pânzaru e convins că naționala Kazahstanului este marea favorită a grupei de la Brno: Kazahstan este o echipă de top, o echipă pe care o cunoaștem foarte bine, cu jucători pe care îi visăm și noaptea! Ne-am confruntat cu Kazahstan în Main Round-ul acestor calificări, la Piatra Neamț, când am pierdut foarte foarte greu, după ce am condus cu 2-0. Cehia are în primul rând avantajul terenului propriu, un avantaj foarte important. În plus, Cehia e o echipă solidă, cu jucători care evoluează la echipe foarte bune. Slovenia, cred, e peste Cehia. A jucat în sferturile de finală la ultimul Campionat European. În plus, KMN Dobovec, campioana Sloveniei, a avut un parcurs impresionant în actuala ediție a UEFA Futsal Champions League, fiind la un pas de a se califica în Final Four-ul competiției.
Jucătorul campioanei Imperial WET Miercurea Ciuc știe de ce are nevoie naționala României pentru un rezultat bun la Brno: Să fim o echipă! Victoriile au venit atunci când am fost o echipă. Au fost confruntări în care a trebuit și am reușit să ne descurcăm fără unul sau mai mulți oameni de bază. Trebuie, de asemenea, să avem și norocul de partea noastră în momentele grele. Mergem să ne batem la Brno, a spus Pânzaru.
Prezența la un turneu final e ceva unic
Adrian Pânzaru, 34 de ani, a fost prezent cu echipa națională la EURO 2018, competiție care s-a desfășurat în Slovenia. E cea mai frumoasă amintire din viața mea de tricolor! Prezența la un turneu final e ceva unic. Cei mai mulți dintre noi, componenții actualei ge-nerații a echipei naționale, cunoaștem acest sentiment. Nu știm, e adevărat, cum e să joci la un Mondial, dar muncim pentru asta, spune Pânzaru, care își amintește de debutul la prima reprezentativă: Au trecut opt ani de atunci. Eram jucător la Spicom Sfântu Gheorghe. Am fost convocat pentru un turneu în China.
A început fotbalul la Tractorul
Adrian Pânzaru a început cu fotbalul pe teren mare. Am făcut junioratul la Tractorul Brașov, apoi am jucat la Predeal, în Liga a III-a, la Zagon. Apoi am trecut la futsal. Am jucat la Design Construct Brașov, echipă celebră în peisajul futsalului românesc acum mai bine de un deceniu, unde am avut șansa să lucrez cu tehnicianul spaniol Tino Pérez, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria acestui sport. Am avut acest noroc să lucrez cu antrenori foarte buni. De Tino Pérez am amintit. Au mai fost Artur Melo, tot la Design Construct Brașov, Luis Fonseca Cilleros la Autobergamo Deva, Sito Rivera la Imperial WET Miercurea Ciuc, își amintește Adrian Pânzaru, care ține să adauge: Foarte multă lume mă întreabă care e diferența dintre fotbal și futsal. De fiecare dată răspund la fel: sunt două sporturi diferite! Sunt multe diferențe.
Futsalul are intensitate, are scheme. Avem 30-40 de scheme la echipa de club, 30-40 de scheme la echipa națională.
Programul Grupei D
2 februarie: Cehia Slovenia; Kazahstan România
3 februarie: Cehia România; Slovenia Kazahstan
5 februarie: România Slovenia; Kazahstan Cehia
Câștigătoarea grupei se califică la Cupa Mondială, în timp ce a doua clasată va disputa o dublă de baraj cu locul doi din Grupa C, din care fac parte Rusia, Croația, Slovacia și Azerbaidjan.
Lotul României
Petrișor Toniță (Dunărea Călărași), Andrei Grigoraș (United Galați), Vlad Iancu (Autobergamo Deva) portari
Cristian Matei, Adrian Pânzaru, Bogdan Covaci, Hadnagy István, Sávio Valadares (toți 5 de la Imperial WET Miercurea Ciuc), Mimi Stoica, Andrei Crăciun (ambii de la United Galați), Ionuț Movileanu (Dunărea Călărași), László Szõcs (FK Odorheiu Secuiesc), Felipe Pinto Viana de Oliveira (Feldi Eboli / Italia), Ique Ribeiro (Cartagena / Spania) și Paulo Ferreira (Futsal Clube Azeméis / Portugalia)
Selecționer: Robert Lupu
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!