Andrei Cristea, secundul lui Mircea Rednic la Poli Iași!
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
09.01.2020
Mircea Rednic s-a înțeles cu oficialii clubului Poli Iași și a semnat un contract pe șase luni, cu opțiune de prelungire pe încă un sezon. Conform declarațiilor antrenorului, principalul obiectiv al moldovenilor este acum câștigarea Cupei României, unde au obținut deja calificarea în sferturile de finală. Andrei Cristea va fi antrenor secund. Și mi-a atras atenția de vreo trei ori că el încă e jucător. Va avea un cuvând de spus și la primul 11. Vor veni și jucători, avem doar doi atacanți, Bălan și Cristea, deci clar că vor veni încă doi atacanți. Nu e cea mai grea misiune din cariera mea de antrenor. La Mouscron, era echipa pe ultimul loc și toată lumea zicea că nu am nicio șansă să îi salvez, a declarat Mircea Rednic. Este un început pentru noi, a venit un nou antrenor, sperăm ca lucrurile să meargă din ce în ce mai bine și să reușim să redevenim echipa care am fost la începutul acestui sezon. Este un lucru fantastic pentru mine, faptul că pot să lucrez alături de domnul Rednic, îl cunosc, l-am avut antrenor la Dinamo, este un om foarte valoros și consider că pentru viitorul meu aș avea multe de furat, între ghilmele. Discuțiile astea au fost întotdeauna, dar să știți că de la Iași toți jucătorii au plecat cu banii luați, chiar dacă s-au mai întârziat anumite plăți, lucrurile au fost în regulă și nu cred că ne putem să ne plângem foarte tare de aceste lucruri , a spus Andrei Cristea.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!