Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Sport

„Mi-e dor de Liga I“


Cel mai bun portar al Ligii a 2-a este brașoveanul Florin Iacob

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: Adi Marica, 09.01.2020
• Conform cifrelor InStat, „Pensionarul“ este cel mai bun portar din Liga 2-a
• Brașoveanul arde de nerăbdare să joace din nou în Liga I
În vară a ales UTA la îndemnul antrenorului Laslo Balint, cel care i-a marcat cariera în ultimii ani. Florin Iacob (26 de ani) s-a adaptat fără probleme la UTA, unde este unul dintre liderii vestiarului, iar în două meciuri chiar a purtat banderola de căpitan al echipei. „Când am decis să semnez cu UTA jucam la Metaloglobus. Știam unde merg, știam ce așteptări sunt, dar am acceptat fără să ezit. Faptul că aveam să lucrez cu Laszlo Balint a contat foarte mult în această alegere, pentru că el este antrenorul care mă cunoaște cel mai bine și cu care am lucrat excelent împreună la toate echipele la care am jucat. Aveam nevoie de o nouă provocare în carieră, iar UTA s-a dovedit alegerea perfectă. La UTA este cu totul și cu totul altceva față de echipele la care am jucat. Nu se compară cu echipele de genul Unirea Tărlungeni, Sportul Snagov, Concordia Chiajna sau Metaloglobus. Doar la Brașov am mai avut parte de susținerea fanilor, însă la Arad s-a creat o emulație fantastică în jurul echipei, iar suporterii sunt cu adevărat senzaționali. Și să nu uităm că UTA este «Campiona Provinciei»“, spune Florin Iacob.

„În 2020 vom fi și mai puternici“

UTA a încheiat prima parte a sezonului Ligii a 2-a pe primul loc cu doar un singur gol primit pe teren propriu. Un mare merit îl are portarul brașovean, cel care a fost titular în toate partidele de campionat, cu excepția jocului cu Gloria Buzău. „Pensionarul” a primit doar 13 goluri ( 4 au fost, autogoluri) și are o medie de 55,81% de șuturi respinse și 17 saveuri, la ocazii iminente de gol pentru adversari. Mai mult, procentul de reușită la centrări este de 94%, Iacob ratând doar 5 din cele 82 de mingi aruncate în zona sa. „Am fost cea mai bună echipă din Liga a 2-a în prima parte a sezonului, iar în 2020 vom fi și mai puternici! Am primit doar 13 goluri, dar eu cred că se puteau fi mai puține! Pe teren propriu avem o forță incredibilă datorită fanilor. Important este că am terminat pe primul loc, dar greul abia acum începe pentru că acum trebuie să ne menținem în vârf. Trebuie să avem continuitate în evoluții și rezultate și în partea a doua a sezonului, pentru că altfel nu am realizat nimic și ar însemna să ne batem joc de toată munca din 2019. Și nu a fost deloc ușor! Au fost și momente grele, dar la ce grup avem la UTA am avut puterea să trecem peste și să terminăm pe primul loc“, consideră portarul brașovean.

„Visez la Liga I“

Florin a preluat modelul discursului antrenorului Laslo Balint și nu vorbește deschis de promovare. Nu degeaba Balint a fost jucătorul lui Dan Petrescu la Unirea Urziceni, când ialomițenii câștigau titlul de campioni, iar „Bursucul“ repeta, întruna, că echipa sa nu este favorită. „O luăm pas cu pas, primul meci, cel cu AFK Miercurea Ciuc este cel mai important, apoi, următorul... Visez să joc din nou în Liga I, pentru că acolo este crema fotbalului din România. De cinci ani nu am jucat în Liga I și sper să nu ratez acest tren“, spune Florin Iacob, „Pensionarul“ „Bătrânei Doamne“.

Multe orgolii la Brașov

Florin Iacob cunoaște foarte bine situația din fotbalul brașovean. „Sunt mâhnit de faptul că Brașovul nu contează în fotbal. Toți cei de aici, de la Arad, mă întreabă de FC Brașov. Știu că sunt multe orgolii, dar este clar că fără implicarea Primăriei Brașov, nu putem avea fotbal de performanță la Brașov“.

Săptămână de miere la Roma

La finalul lunii iunie a anului trecut, Iacob a spus adio burlăciei, căsătorindu-se cu frumoasa Adelina. Nașii tinerilor căsătoriți au fost Daniel și Bianca Mutu. „Pensionarul“ nu a avut atunci parte de o lună de miere, pentru că imediat după nuntă a fost nevoit să se prezinte la reunirea lotului celor de la UTA. „Am avut, în decembrie, o săptămână de miere la Roma. A fost cu adevărat ceva special și vrem să mai revenim în Cetatea Eternă“.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:

Rezultate Liga 1


Articole la Sport

PROMOVARE ÎN LIGA 1


Euforie!




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Corona Brașov are patru sportivi la JOT de la Lausanne

    Articolul urmïżœtor


    Florentin Petre și-a adus fiul la Dacia Unirea Brăila, în Liga a 3-a

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 231 milisecunde, încărcat în milisecunde

    Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

    Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0