Două vești minunate pentru fotbalistul salvat de pe străzi
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Luca Licã - decembrie 2019
Dimensiune font:
Autor: Adi Marica,
27.12.2019
Luca Lică, fostul fotbalist al FC Brașov, care în ultimii ani a trăit ca un boschetar, a avut parte de un Crăciun fericit
Cazat din luna august la un centru privat pentru vârstinici din Brașov, Lică a aflat că va avea un contract pe termen nelimitat în noua sa casă, iar de la începutul anului viitor va beneficia și de pensie
Fostul fotbalist la FCM Brașov, Tractorul, ICIM sau Metrom, Luca Lică, cel care în ultimii ani a trăit ca un boschetar, a primit două vești minunate înainte de Crăciun. Drama fostului fotbalist a impresionat o mulțime de brașoveni, iar cazul are un final fericit. În luna august, datorită unei fundații care sprijină un centru privat pentru vârstnici din Brașov, viața lui Luca Lică s-a schimbat radical. Este cazat în centrul privat din Noua, unde beneficiază de cele mai bune condiții. Instalat în noul lui cămin, el a descoperit cu bucurie și emoție că are aici tot ce-i trebuie, de la lenjerie de corp și pat, până la propria baie și televizor, dar și locuri plăcute de relaxare. Stau singur în cameră, sunt îngrijit și respectat. Am tot ce îmi trebuie din partea acestor oameni minunați, spune Lică. Înainte de Crăciun, fostul fotbalist a primit două vești cu adevărat minunate. În primul rând, Lică (65 de ani) a primit vestea că va beneficia de un contract pe termen nelimitat la centrul privat. Mai mult, înaintea Crăciunului, reprezentanții centrului privat pentru vârstnici au făcut demersurile necesare la Casa de Pensii Brașov, iar începând de anul viitor, Lică va beneficia și de pensie. Ce pot să mai spun? Viața mi s-a schimbat radical din acestă vară! Abia aștept să primesc prima pensie, să am și un eu venit stabil. Mulțumesc tuturor celor care s-au gândit la mine și mi-au întins o mână de ajutor într-un moment în care viața mea trecea prin momente grele, a povestit, printre lacrimi, Luca Lică, cel care în ultimele luni a beneficiat de un venit de 140 de lei lunar, ajutor social.
Băutura mi-a distrus viața
Soarta l-a încercat ani buni pe Luca Lică. De câțiva ani era grav bolnav, iar în ultimele luni doarmea pe o bancă de pe strada Zorilor din Brașov. Cazul lui Luca Lică a fost prezentat pe larg de Monitorul Expres la mijlocul lunii iulie. Povestea fostului fotbalist e de roman. După ce s-a lăsat de fotbal, pe la mijlocul anilor 80, Lică a căzut în patima alcoolului. Băutura mi-a distrus viața! Am pierdut tot, casă, soție, copil! Petreceam la restaurant până dimineața cu ușile închise. Băutura, femeile și muzica erau viața mea!, își amintește fostul fotbalist. A băut și apa de la flori, spunea un amic al lui Lică, venit în parc să-i aducă o pâine. Nu mai beau de șase ani! Am fost operat în urma unui ulcer perforat și de atunci, gata! Mai primesc și acum un pahar de băutură, dar îl pasez imediat la un cunoscut. Se deplasează greu, cu ajutorul unui baston, pentru că are răni la ambele picioare. Sun la 112, vine Ambulanța și mă duce la spital unde îmi schimbă pansamentul, povestea pentru Monitorul Expres fotbalistul ajuns boschetar. Mai mergea la un cămin social de pe Zizinului unde sunt cazați oamenii străzii noaptea. De obicei dorm pe bancă, pentru că e greu să ajung la azil. Acolo te primește seara, iar dimineața trebuie să pleci. E bine, cum să nu, dar cum mă deplasez greu, mai bine dorm pe bancă, spunea, în iulie, Lică.
Remarcat de Mircea Lucescu la un amical la Brașov
Adrian Hârlab a fost coleg cu Lică la Tractorul și spune că acesta a fost remarcat de Mircea Lucescu, pe atunci selecționerul României! Lică a fost un fotbalist de valoare, am jucat cu el la Tractorul și îmi amintesc că am jucat un amical, pe Municipal, cu Naționala României, iar Mircea Lucescu ne-a întrebat «cum a ajuns băiatul ăsta să joace în B?». Era mijlocaș central, a jucat și libero, avea personalitate...Din păcate, atunci când s-a lăsat de fotbal nu era pregătit pentru ziua de mâine. Nu e primul, nici ultimul fotbalist care trăiește o astfel de dramă, povestește Hârlab.
Mitică Dragomir a fost mafia în fotbal
Luca Lică a fost coleg de generație la juniorii Stelei cu marele Marcel Răducanu, a jucat la seniori la Brăila, iar la începutul anilor 80 a fost adus la FCM Brașov de către Nicolae Proca. A jucat la Steagu, iar apoi la Tractorul, ICIM și Metrom. Despre fotbal, Lică spune că este mândru că a jucat la Steagu. Proca m-a adus la Brașov de la Brăila. Am fost coleg cu fotbaliști adevărați, a fost frumos, spune Lică. Mitică Dragomir a fost mafia în fotbal, îl cunosc bine din perioada de la Brașov, spune fostul fotbalist.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!