Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Sport
Publicitate

Petrecere în „galben- negru“


Revelionul stegarilor

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: Adi Marica, 23.12.2019
Generații întregi de foști stegari s-au reunit, vineri după- amiaza, la Râșnov, pentru a sărbători microrevelionul stegarilor. Pentru prima oară, cam toate generațiile de jucători care au îmbrăcat tricoul lui FC Brașov, au fost, preț de câteva ore bune, împreună!

De la Ciripoi la Horia Popa

Începând cu Ghoerghe Ciripoi (83 de ani), cel care a jucat la „Steagu Roșu Brașov“ în anii 50 și până la Horia Popa, mezinul întâlnirii la cei 26 de ani ai săi. Să strângi un asemenea grup nu e deloc ușor. Inițiativa i-a aparținut lui Ioan Kramer, iar cel care s-a ocupat cu detaliile a fost Petre Lucian. Locația aleasă a fost „Conca Verde“, la Râșnov, stabiliment aflat în proprietatea lui Dorel Mezei, fostul portar al celor de la ICIM. „Mi s-a descărcat telefonul de mai multe ori de cât am vorbit la telefon în ultimele zile pentru a organiza acestă întâlnire“, a spus Petre Lucian. Pe lângă cei trei, Kramer, Petre Lucian și Mezei, un alt sprijin în organizarea evenimentului a venit de la Nicu Badea, președintele AGN. „Eu am jucat la ICIM, dar puteam ajunge la FCM Brașov. Atunci când antrenor era Ștefan Coidum am stat trei săptămâni la Steagu, dar am preferat să joc la ICIM pentru că, sincer, acolo câștigam cei mai mulți bani din fotbalul brașovean, cu mult chiar peste cei care jucau la FCM Brașov! Îmi tremură sufletul de fericire să văd în același loc atâția jucători emblematici ai Brașovului, începând cu nașul meu, Ioan Naghi“, a spus Mezei.

Spiritul stegarilor

Gheorghe Ciripoi, la cei 83 de ani ai săi, se ține încă bine. Are o memorie fantastică și poate vorbi ore în șir despre spiritul stegar. Lângă Ciripoi s-a așezat Petre Cadar, legenda Brașovului din anii 60-70, astfel că cei doi au avut ce povesti. Generația anilor 70 a fost reprezentată de foștii mari jucători, Adrian Hârlab și Ioan Naghi. Cei din generația anilor 80 au fost cei mai numeroși: Bucur, Kramer, Petre Lucian, Vasile Gherghe, Constantin Spirea, Nicușor Bucur, Mihai Panache, Bebe Manciu, Vasile Bența, Marin Barbu, Dan Stîngaciu, Gherasim Chioreanu, Cornel Țălnar, Constantin Popa, Gelu Moldovan, Marian Mărgărit, Ion Batacliu, Ion Berteanu, Claudiu Mureșan, Zoltan Kadar și Ion Anghel. Generația anilor 90 a fost reprezentată de Marian Ivan, Mugurel Buga, Dorin Arcanu, Joszef Gall, Flavius Moldovan, Sandu Cozma și Ioncsi Gnadt. Generația anilor 2000 i-a avut ca reprezentanți pe Laszlo Balint, Marius Benciu, Romeo Surdu, Marian Cristescu, Marian Constantinescu și Andrei Poverlovici, iar puntea de legătură cu generația actuală a a fost Horia Popa, fost jucător la FC Brașov și actual căpitan al celor de la ACS SR Brașov, echipă care a mai avut un reprezentant la eveniment pe Marius Babeiu. La petrecere au fost prezenți și Adrian Măsar, Sorin Avramescu, Nicolae Călburean, Mircea Dumitriu, Cristian Savu, toți campioni naționali de juniori în 1985 cu FC Brașov. Feri Bajko, fostul antrenor al FC Brașov și Gică Vișănescu, fostul maseur al stegarilor mai bine de 20 de ani, au fost și ei prezenți, alături de Nicolae Campo, fiul legendarului fotbalist al stegarilor, dar și Viorel Morari, coautorul imnului „stegarilor“. Octavian Goga, șeful AJF Brașov, dar și prim- vicepreședinte al FRF, a fost și el prezent la Râșnov, alături de Romeo Pașcu și Ilie Luca, iar Constantin Oprea, omul muzeu FC Brașov, a transmis un mesaj emoționant din partea familiei regretatului Nae Pescaru.

Surpriza Mitică Dragomir!

La eveniment și-a făcut apariția și Mitică Dragomir, fostul președinte al FC Brașov în anii 80. „Nu l-am văzut pe nea Mitică din 87 când am plecat în Germania. Am ținut să fie prezent și el, iar Petre Lucian l-a sunat și mă bucur că ne-am revăzut după mai bine de 30 de ani“, a spus Kramer. După un moment de reculegere ținut în memoria foștilor fotbaliști brașoveni care nu mai sunt printre noi, Mitică Dragomir a avut un discurs în stilul său caracteristic „Cei care ați jucat la FCM Brașov în perioada când am fost eu președinte, din punct de vedere financiar cred că ați fost mulțumiți. V-am făcut toate poftele! E drept, făceam și pentru mine! Pe mulți dintre voi eu v-am adus la Steagu. Nu ați uitat expresiile mele! Băi, coardelor, aveți grijă că mă lăsați fără serviciu! Mă bucur că sunteți bine, că sunteți sănătoși. Am venit de dragul vostru și mă bucur că ne-am putut revedea“, a spus Mitică, cel care a stat la eveniment fix două ore așa cum anunțase la sosire. „Mi-am propus să stau două ore, după care îmi voi lua viteză“.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:

Rezultate Liga 1


Articole la Sport

PROMOVARE ÎN LIGA 1


Euforie!




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    FC Brașov a câștigat ediția a 10 -a a Cupei Prima de la Sibiu / Alupoaie, Seba Cătălin și Surdu, premii individuale

    Articolul următor

    Bun de utilitate publică


    Marca FC Brașov trece la Primăria Brașov

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    | | |
    2003 - 2020 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 21 milisecunde, încărcat în milisecunde