Fostul mare internațional va participa la ediția a 4-a a turneului organizat în memoria lui Marian Măuță
Tibi Ghioane va fi prezent la ediția a 4-a a Memorialului Marian Măuță, competiție care va avea loc sâmbătă, la Sala Liceului George Moroianu din Săcele. Anul trecut, Ghioane a participat pentru prima oară la acest turneu și a fost golgheterul competiției. Voi juca și în acest an la turneul de la Săcele organizat în memoria lui Marian Măuță, a spus Tibi Ghioane care va juca în echipa Prietenii lui Măuță, câștigătoarea primelor trei ediții.Tiberiu Ghioane s-a născut pe 18 iunie 1981, la Tîrgu Secuiesc (Covasna). Ghioane a debutat în Liga I în tricoul lui FC Brașov, pe 2 octombrie 1999, cu prilejul unui meci Rapid București - FC Brașov, 2-1. Acesta a fost singurul meci jucat de Ghioane pentru FC Brașov. În returul campionatului 1999-2000 a plecat la Rapid, unde evoluat în 5 meciuri. A jucat apoi la Dinamo Kiev timp de 10 ani unde a câștigat patru titluri de campion cu Dinamo Kiev, patru cupe ale Ucrainei și trei supercupe. La echipa națională a strâns 20 de selecții. S-a retras din fotbal, în vara lui 2011, discret, la doar 30 de ani.
Continuăm tradiția acestui turneu
Ediția din acest an a turneului este organizată de către Aurel Bărbuță și familia fostului fotbalist, soția Adriana și fiica Izabela. Continuăm tradiția acestui turneu în memoria lui Marian Măuță. Turneul este organizat cu sprijinul conducerii Liceului George Moroianu, dar și a primarului Virgil Popa, a spus Aurel Bărbuță, organizatorul turneului. La a 4-a ediție au fost invitate toate echipele importante din fotbalul brașovean. Cetate Râșnov a declinat invitația organizatorilor, iar AFC Hărman s-a retras. În schimb, ACS SR Brașov va participa la turneu, unde va lua locul celor de la AFC Hărman. Conform tragerii la sorți, grupa B, din care fac parte ACS SR Brașov, Precizia Săcele și ACS Steagu Roșu, pare a fi extrem de echilibrată. În grupa A, Corona este favorită, iar grupa C se anunță interesantă cu două favorite Prietenii lui Măuță și Colțea. Și la acestă ediție Prietenii lui Măuță va alinia o echipă redutabilă din care fac parte foști și actuli jucători ca Tibi Ghioane, Nicodim, Minescu, Burciu, Călugăreanu, Isac, Țicalo, Donose, Ursache și Dâstariu.
Șase ani fără Măuță
Marian Măuță, fostul jucător al FC Brașov, a murit pe 24 noiembrie 2013 la Spitalul Județean din Brașov la doar 37 de ani. În urmă cu 19 ani, în perioada când evolua la FC Brașov, lui Măuță i s-a depistat, în urma unui control medical efectuat la București, o malformație la inimă. A suferit în Israel o intervenție chirurgicală pe cord unde i s-a montat un stent. Măuță a continuat apoi să joace fotbal pe propria semnătură la echipe din eșaloane inferioare. În cariera sa, Măuță a jucat la Tractorul Brașov, Sportul Studențesc, FC Brașov, FC Bihor, Pandurii, FC Vaslui, Corona, Unirea Tărlungeni, CSM Făgăraș, Precizia Săcele și AFC Hărman.
Grupele turneului
Grupa A: Internațional Brașov (L5), Corona Brașov (L4) și Cetățenii Ghimbav (L4)
Grupa B: ACS Steagu Roșu (L4), Precizia Săcele (L4) și ACS SR Brașov (L3)
Grupa C: ACSM Codlea (L4), Colțea Brașov (L4) și Prietenii lui Măuță
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!