Simona Halep, 28 de ani, 4 WTA, a dat startul pregătirilor pentru noul sezon competiţional, care va debuta în luna ianuarie 2020. Simona s-a pregătit, ieri, alături de Darren Cahill, la Dubai, în Emiratele Arabe Unite. După antrenamentul fizic, la care au mai participat fizioterapeutul, Andrei Covrig, preparatorul fizic, Teo Cercel, antrenorul Darren Cahill, dar şi Artemon Apostu Efremov, fostul antrenor al Irinei Begu şi Mihaelei Buzărnescu, Simona a publicat o fotografie pe Instagram. „Poza spune totul!“, este mesajul postat de Simona Halep, alături de o imagine în care toţi membrii staff-ului său o înconjoară şi sunt atenţi la un exerciţiu efectuat în sala de forţă. Simona Halep a ales Dubai ca loc de pregătire pentru că, în această perioadă a anului, clima din Emirate este asemănătoare cu cea din Australia, acolo unde Simona va debuta în noul sezon. Primul turneu la care sportiva noastră va participa este cel de la Adelaide (12-18 ianuarie 2020), oraşul natal al antrenorului Darren Cahill.
�n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
pute�i prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dac� preciza�i sursa �i dac� insera�i vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!