Mirel Rădoi este de părere că echipa națională trebuie să devină o familie, iar cei care nu se pot regăsi în ea să nu vină să reprezinte România
Selecționerul Mirel Rădoi a acceptat cu optimism postul de antrenor al primei reprezentative și pentru că el crede în capacitatea jucătorilor pe care i-a antrenat la tineret și nu a suportat să vadă cum aceștia sunt acuzați că nu fac față echipei mari. Tânărul antrenor a precizat că echipa națională trebuie să devină o familie și că jucătorii care nu vin din plăcere și pasiune pentru țară pot să rămână acasă. Contractul nu va fi doar pentru acest baraj, a contat părerea românilor, părerea oamenilor din fotbal. Nu am putut să văd lucrurile care s-au spus despre jucătorii pe care i-am antrenat în vară, să fie acuzați direct că nu fac față echipei mari, că necalificarea naționalei este din cauza lor. Nu sunt de acord și cred că în cel mai scurt timp vom încerca să rezolvăm această problemă. ( ) Va trebui să găsim un mixt. În momentul de față, pentru jucătorii de la tineret e foarte dificil să facă pasul cu toții la prima reprezentativă. Din păcate, jucătorii care s-au transferat nu joacă. Mixtul îl vom face chiar începând de la baraj. Nu avem timpul necesar să căutăm un lider. Dacă a lipsit ceva la ultimele partide este ca forța grupului să primeze. Va trebui să devenim o familie și o vom face. Cine vrea, să vină să o facă de plăcere și pasiune pentru țara lui. Cine nu, poate să rămână acasă, a afirmat selecționerul.
Voi schimba lucruri, dar nu pot promite calificarea
Mirel Rădoi a adăugat că nu poate promite calificarea naționalei la EURO, dar spune că lucrurile se vor schimba la echipa României: În ceea ce privește calificarea, nu este nimic sigur în fotbal. Vă pot promite solemn că lucrurile se vor schimba. Nu avem teamă și nu avem foarte multe lucruri de pierdut. Trebuie să ne gândim exact ce avem de făcut pentru a ne califica.
Ca să fii respectat trebuie să respecți
Rădoi a vorbit și despre faptul că jucătorii tineri trebuie să îi respecte pe cei cu experiență. Ca să fii respectat, trebuie, în primul rând să respecți. Cei tineri trebuie să-i respecte pe cei bătrâni, dacă nu vor înțelege, atunci vom aborda altfel situația. Dar nu cred că vom avea probleme. Pe mulți dintre ei i-am antrenat, sunt și o parte cu care am jucat, nu cred că vor fi probleme.
Are nevoie de jucători cu pesonalitate
Tehnicianul consideră că Ionuț Radu poate fi un jucător care să țină discursuri în vestiar, cum a făcut-o la echipa de tineret. Radu va trebui să continue cu performanțele pe care le-a arătat în trecut ca să fie convocat. Avem nevoie de astfel de jucători cu personalitate. La jucătorii tineri care nu salută nu este o chestie de personalitate, e o lipsă de educație. Radu poate avea un discurs în vestiar. Dacă va apăra în continuare, cu siguranță va fi convocat, a declarat Mirel Rădoi.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!