Handbalistele Coronei s-au calificat în turul trei preliminar al Cupei EHF, ultimul înainte de faza grupelor competiției europene
Handbalistele Coronei s-au calificat în turul următor al Cupei EHF. Chiar dacă au pierdut la limită, scor 33-32 (14-18) manșa retur pe care au jucat-o la San Sebastian în spania, cu Super Amara Bera Bera, handbalistele antrenate de Ion Crăciun, Marius Nobvanc și Gică Anton merg mai departe în competița europeană datorită victoriei obținute pe teren propriu în urmă cu o săptămână, când au câștigat la Brașov cu scorul de 35-30.
Au condus aproape tot meciul
Jucătoarele Brașovului au început extrem de determinate jocul din Spania și au reușit să se instaleze repede la cârma partidei. Cu o apărare bună și în poartă cu Viktoryia Tymoshenkova în formă foarte bună, jucătoarele au putut să se concentreze pe atac, acolo unde în ciuda faptului că la un moment dat Cristina Laslo și Sorina Tîrcă au fost luate om la om, au reușit să deschidă jocul iar la rampă a ieșit echipa, handbalistele marcând de pe toate posturile. Pentru Corona au marcat: Tîrcă 9, Bazaliu 5, Neagu 5, Gomes 3, Laslo 3, Buceschi 3, Ciuciulete 2, Pavicevic 2.
E o calificare care ne bucură
La finalul partidei, antrenorul principal al Coronei, Ion Crăciun a declarat că este o calificare care îl bucură foarte tare, în condițiile în care, în opinia lui, Corona a avut parte de cel mai puternic adversar din acest tur al Cupei EHF. Este o calificare care ne bucură foarte tare, mai ales că vine după două meciuri în compania unei echipe extrem de incomode și puternice. În opinia mea, Bera Bera are echipa cea mai puternică din acest tur al Cupei EHF iar noi am avut ghinionul să picăm tocmai cu ea. Deși au fost două jocuri care ne-au cam epuizat, ne bucurăm foarte tare că s-a terminat cu calificare în turul următor. Așteptăm tragerea la sorți și apoi vom vedea cu cine jucăm.
Ar fi vrut să câștige și în Spania
Tehnicianul a recunoscut că și-a dorit foarte tare victoria și în manșa retur, dar este conștient că greșelile făcute pe final nu aveau cum să nu influențeze rezultatul. Mi-am dorit foarte tare să câștigăm și în Spania, și cu siguranță și fetele și-au dorit la fel. Din păcate, deși am avut victoria în mînă, am făcut și câteva greșeli care ne-au cam costat. Apărarea lor a fost una extrem de incomodă și agresivă, schimbau des formula și alternau des cu apărare om la om, iar asta ne-a obligat să schimbăm din mers atacul. Nu e deloc ușor să ai în față o astfel de defensivă pentru că te cam epuizează, iar fetele resimt efortul depus. Normal că acum este multă bucurie, dar trebuie să avem grijă să le recuperăm și să facem totul pentru a nu apărea accidentări în perioada care urmează, a mai spus Ion Crăciun.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!