Liga 4 Brașov. Colțea bate Corona și relansează lupta pentru promovare
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Adi Marica,
14.10.2019
Liderul a suferit al doilea eșec în acest campionat l Nu-mi fac probleme că nu vom ajunge la baraj, spune Călin Moldovan (Corona Brașov)
Am pregătit foarte bine acest joc și nu prea aveau cum să ne surprindă, declara Liviu Nicolae (Colțea Brașov)
Corona Brașov, echipa cu cel mai bun lot și cel mare buget din liga a 4-a Brașov, are probleme în campionat. După un eșec în prima etapă, la Cristian, au urmat 9 jocuri cu victorii consecutive la scor și se părea că echipa antrenată de Călin Moldovan va defila prin campionat. Sâmbătă, pe sinteticul de la Tărlungeni, a venit și a doua înfrângere din acest tur de campionat, 1-2 în fața celor de la Colțea, iar lupta pentru promovare este cu adevărat relansată. Meciul de la Tărlungeni a fost prefațat de o rafală de atacuri declanșate de Ciprian Jurubescu, președintele celor de la Colțea, iar succesul de sâmbătă l-a adus pe acesta în culmea fericirii. În fotbal, banii nu sunt totul, a sintetizat meciul oficialul celor de la Colțea. Și totuși, cum o echipă de talia celor de la Corona a putut pierde un astfel de joc e greu de explicat. În primul rând, diferența s-a făcut la atitudine și organizare, unde elevii lui Liviu Nicolae au fost superiori. Două goluri de senzație reușite de Alexeev (22) și Turcu (77) au făcut diferența, iar reușita lui Forika din minutul 83 s-a dovedit tardivă. Momentul psihologic al meciului a fost în minutul 60, la scorul de 1-0, atunci când Burlacu a prins un șut fabulos, mingea a lovit transversala și impresia generală a fost că mingea a intrat în poartă. Tușierul Marian Tunsoiu a avut o altă părere, iar centralul Marian Barbu a mers pe mâna asistentului. Căucă mi-a recunoscut că a fost gol valabil!, spunea Ilie Luca, directorul sportiv al Coronei. Toată lumea a văzut golul, mai puțin arbitrii. A fost un gol perfect regulamentar și sunt convins că întoarceam jocul, a reacționat și Călin Moldovan. Totul a fost împotriva noastră la acest meci. În primul rând nu am știut să desfacem apărarea supraaglomerată a gazdelor, nu am fost inspirați, nu am fost lucizi și am avut și ghinionul să primim două goluri din execuții senzaționale care ne-au turnat plumb în picioare. Ne așteptam să întâlnim o echipă supramotivată, din păcate nu am știut să reacționăm cum se cuvine. Ne trebuia mai multă agresivitate. Nu-mi fac probleme că nu vom ajunge la baraj, cu tot respectul, cei de la Colțea nu au cum să câștige campionatul. Avem nevoie de concentrare maximă la fiecare joc, a precizat Călin Moldovan. Am pregătit foarte bine acest joc și nu prea aveau cum să ne surprindă. Vreau să-mi felicit băieții, s-au antrenat exemplar în această săptămână și au arătat numerosului public prezent că acest proiect este pe un drum bun. O victorie care ne consolidează în partea de sus a clasamentului, dar încă nu am câștigat nimic. Vom continua pe aceiași linie și sunt convins că vom produce fotbaliști cu care Brașovul se va mândri! a spus Liviu Nicolae, antrenorul celor de la Colțea.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!