Corona ia startul în Cupa EHF cu Super Amara Bera Bera
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Foto: Dan Potor
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
11.10.2019
Handbalistele Coronei vor juca sâmbătă, de la ora 18.00, pe teren propriu cu echipa spaniolă Super Amara Bera Bera
Handbalistele Coronei iau startul sâmbătă, de la ora 18.00, la Brașov în Cupa EHF, competiție în care gruparea brașoveană revine după trei ani de pauză. Echipa antrenată de Ion Crăciun, Marius Novanc și Gică Anton va primi vizita echipei spaniole Super Amara Bera Bera, formație care are în palmares cinci titluri de campioană a Spaniei, iar sezonul trecut terminând campionatul pe locul doi.
Conștienți de valoarea ibericelor
Antrenorul principal al Coronei, Ion Crăciun, a declarat că este important ca formația pe care o antrenează să înceapă cu dreptul competiția europeană, dar știe că nu va fi un joc ușor, ibericele formând o echipă cu un joc foarte bun. Nu vom avea un meci ușor și ne-am pregătit pentru acest lucru. Sperăm să reușim să anihilăm o parte din punctele forte pe care le-am identificat la adversare și să avem la rândul nostru un joc bun. Venim după un rezultat mai puțin mulțumitor, la Buzău, dar am încredere că până la ora meciului vom reuși să ne schimbăm starea de spirit și vom aborda partida cu multă încredere. Vom avea o sală plină alături de noi și cu siguranță asta ne va ajuta, a spus Ion Crăciun.
Vom avea o sală plină alături
Și președintele Coronei, Liviu Dragomir a declarat că este încrezător în faptul că echipa va face un joc bun. Toate semnele sunt că acest joc se va juca cu sala plină și le mulțumim brașovenilor pentru interesul față de acest meci. Deja s-au vândut online foarte multe bilete, semn că vom avea un număr mare de spectatori alături de noi. Personal, am mare încredere în capacitatea echipei de a se redresa și de a se prezenta bine la acest start în cupele europene. Ne-am dorit să fim din nou în această competiție și vom face totul pentru a ne ridica la nivelul ei. Avem o echipă tânără, dar cu un potențial mare iar asta ne face să fim încrezători.
O prezență obișnuită în cupele europene
Echipa spaniolă antrenată de Imanol Álvarez are în palmares 5 titluri de campioană a Spaniei, sezonul trecut terminând pe poziția secundă în prima ligă spaniolă. Formată în mare parte din jucătoare spaniole, cu doar 4 străine, dintre care 3 brazilience și o argentiniancă, Amara Bera Bera este o echipă cu experiență europeană, participând aproape în fiecare an în Cupa EHF sau în grupele de calificare ale Ligii Campionilor. Sezonul trecut, spa-niolele au ajuns până în faze grupelor Cupei EHF. Bera Bera nu este la prima vizită la Brașov. În sezonul 2007 2008, Rulmentul Brașov a jucat impotriva spaniolelor pentru un loc în finala Cupei Cupelor. Dubla de la acea vreme s-a terminat în favoarea brașovencelor, după 28- 27 la San Sebastian și 39-30 la Brașov.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!