PSD Brașov anunță că se va întoarce în mai puțin de un an. „Vom reuși să scăpăm definitiv de promotorii sărăciei și concedierilor“
×
ďż˝ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex,
10.10.2019
PSD Brașov nu renunță la prim-planul politicii brașovene. După votarea în Parlament a moțiunii de cenzură ce a dus la căderea Guvernului Dăncilă, social-democrații brașoveni au transmis că „îi asigură pe toți românii că acest moment negru pentru țară va fi de scurtă durată“. „PSD îi asigură pe toți românii că acest moment negru pentru țară va fi de scurtă durată, pentru că, în mai puțin de un an, vom reuși să scăpăm definitiv, prin votul la prezidențiale, locale și parlamentare de promotorii sărăciei și concedierilor. Până atunci, această moțiune a fost doar o etapă în lupta noastră cu partidele austerității. Îndemnăm românii să studieze atent lista rușinii, lista celor care au spus azi: DA, vrem salarii și pensii tăiate, DA, vrem peste 400.000 de concediați din sistemul public, DA, vrem să pedepsim mediul de afaceri și să stopăm programele pentru tineri antreprenori! PSD va căuta în Parlament cele mai bune soluții pentru a scurta cât mai mult perioada de haos și suntem convinși că avem forța să o facem. Votarea moțiunii de cenzură înseamnă începutul unei perioade de instabilitate și austeritate pentru România. Le cerem românilor să se mobilizeze la prezidențiale și să nu lase toată puterea în mâinile unui singur om, mai ales în mâna unuia care nu a făcut nimic pentru români timp de cinci ani“, este mesajul PSD Brașov după căderea Guvernului. Social-democrații brașoveni au ținut să sublinieze, de asemenea, că „această zi de joi va rămâne în calendare ca joia neagră pentru economia și democrația românească“.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!