Un fotbalist brașovean, transfer de vis în Premier League
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Adi Marica,
10.10.2019
Conform Football Insider, Aston Villa vrea să îl transfere pe mijlocașul lui Bolton Wandererers, brașoveanul Dennis Politic (19 ani)
În urmă cu șapte ani, brașoveanul Dennis Politic pleca în Anglia să cucerească lumea fotbalului, iar acum este monitorizat de mai multe cluburi din Premier League. Revenit după un împrumut la Salford City, Dennis Politic a fost promovat în acest sezon la prima echipă a lui Bolton, echipă aflată în prezent în League One - liga a treia engleză. Dennis a avut un impact imediat la Bolton, pentru care a reușit un gol în cele opt meciuri jucate în toate competițiile și le-a atras atenția astfel scouterilor lui Aston Villa, dar și a altor cluburi din Premier League. Football Insider face anunțul bombă, pe baza unor dezvăluiri făcute de o sursă din cadrul clubului Aston Villa. Se pare că cei de la Aston Villa sunt cei mai insistenți, îl vor monitoriza cu atenție pe fotbalistul român, până în ianuarie 2020, atunci când gruparea din Premier League intenționează să îl transfere, mai notează sursa amintită. Transferul are șanse mari de reușită pentru că Bolton traversează o perioadă dificilă. Aston Villa, echipa care vrea să îl transfere pe fotbalistul brașovean, ocupă locul 15 în Premier League, cu opt puncte obținute în opt etape.
Aplaudat de David Beckham
Format de FC Brașov, Dennis era considerat în 2012 cel mai ta-lentat mijlocaș din țară la categoria sa de vârstă. Intrat în atenția mai multor Academii importante din Anglia, Dennis avea să accepe oferta celor de la Manchester United. S-a mutat în Marea Britanie cu părinții, însă din cauza unor pro-bleme cu actele, aventura la MU s-a încheiat rapid, astfel că în 2014 a ajuns la Bolton unde a jucat pentru echipele U15, U 16, iar în ultimii doi ani la echipele U17 și U18, dar și la echipa secundă, cea de U 23. În toamna trecută, Dennis avea să fie împrumutat de Bolton pentru un sezon la Salford City, o grupare din liga a cincea, care îi are printre acționari și foste glorii ale lui Manchester United, David Beckham, Ryan Giggs, Paul Scholes, dar și frații Gary și Phil Neville. Am fost împrumutat de Bolton la Salford pentru a acumula experiență la o echipă de seniori. Am dat mâna și cu David Beckham, dar și cu Gary Neville, două le-gende ale fotbalului mondial, spunea fotbalistul brașovean, care avea să înscrie un gol fabulos, de la mijlocul terenului, în poarta celor de la Dover Athletic. Reușita brașoveanului avea să fie aplaudată de David Beckham, care a fost prezent la acel meci.Este unul dintre cele mai frumoase goluri marcate de mine până acum. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această reușită, spunea Dennis pentru Monitorul Expres.
Descoperit de Laurian Păun
Denis a fost descoperit de antrenorul Laurian Păun în vara lui 2008. Prin 2008 l-am văzut pe Denis, care juca la Codlea. Se vedea că are calități deosebite, astfel că l-am adus la FC Brașov unde am lucrat cu el până la începutul lui 2012 când am fost îndepărtat de la club. Este un jucător aproape complet care, cu siguranță, va avea un viitor frumos în fotbalul mare. Ca stil de joc l-aș compara cu Steven Gerrard de la Liverpool, spunea Laurian Păun. Despre șansele de a ajunge în Premier League, Păun spune că Dennis are valoare să joace în cel mai impor-tant campionat din lume. Dennis are valoare, e ambițios și e normal să atragă atenția cluburilor mari. În cel mai scurt timp va face pasul în Premier League, din păcate este ingnorat și nu înțeleg de ce pentru acțiunile echipelor naționale de juniori, consideră antrenorul brașovean.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!