Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Sport

Brașoveanul e nașul granzilor


Daniel Isăilă, viața în Arabia Saudită

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: Adi Marica, 08.10.2019
• Antrenorul brașovean spune că la Al -Hazem se simte cu adevărat antrenor pentru că se poate concentra doar pe această meserie
De mai bine de un an, Daniel Isăilă este antrenorul lui Al - Hazem, o echipă mică din campionatul Arabiei Saudite. În primul sezon, „Is㓠a reușit să salveze echipa de la retrogradare, astfel că în vară șefii clublui i-au prelungit contractul pentru încă un sezon. Isăilă (47 de ani) a condiționat semnarea prelungirii contractului de aducerea unor jucători de valoare, iar lotul a fost remaniat masiv. Isăilă a reușit să-l transfere pe Tandia, vedeta celor de la Sepsi, dar și pe atacantul suedez, Carlos Strandberg. „În vară au fost transferați mai mulți jucători, însă transferurile s-au făcut în trepte astfel că majoritatea au pierdut pregătirea de vară. Nu e ușor să te adaptezi ca jucător în Arabia Saudită, în primul rând din cauza temperaturilor ridicate, pentru că sunt jocuri care se dispută la peste 40 de grade și asta seara. Tandia mai are nevoie de adaptare, este clar că este un jucător de valoare. Încet, încet începe să se acomodeze. În ultimul meci din campionat, cel cu Al - Ittihad, a intrat după pauză, a făcut un joc bun, a avut o bară și apoi a pasat decisiv al golul victoriei“, a spus Isăilă, care a venit acasă, la Brașov, profitând de întreruperea campionatului pentru meciurile echipelor naționale. Pe plan financiar este clar că Arabia Saudită este o destinație pentru tot mai mulți antrenori români. „Financiar este bine, însă distanța față de casă, de familie... Sunt sacrificii pe care trebuie să le faci. Eu stau într-un orășel mic, chiar nu prea ai ce face. Cel mai greu este că nu ai lângă tine familia, soția și fetele îmi lipsesc cel mai mult chiar dacă vorbim de câteva ori pe zi“, spune Isăilă.

„Sunt mai ușoare meciurile cu echipele de top“

După șase etape, Al - Hazem ocupă locul 5 cu 10 puncte. Startul de sezon a fost dificil. Un egal în deplasare cu Al - Taawon, apoi o înfrângere cu 2-1, tot în deplasare, cu Al -Feiha, după care a venit dezastrul cu Al - Ettifaq, un neverosimil 0-6! „Acel meci cu Al - Ettifaq a fost un adevărat coșmar, un meci în care nu ne-a ieșit absolut nimic. A fost cel mai sever eșec pentru mine de până acum și ca jucător și ca antrenor“, a spus Isăilă. În ciuda startului dezastruos de sezon, șefii lui Al - Hazem i-au acordat în continuare încredere și au mers pe mâna tehnicianului brașovean. Au urmat trei victorii consective, două împotriva granzilor Arabiei Saudite, Al - Nassr și Al- Ittihad, ambele în deplasare! „În Arabia Saudită e posibil să fi dat afară în orice moment. Ca antrenor trebuie să ai valiza pregătită. Cei din conducerea clubului au mers pe mâna mea, mi-au dat încredere și rezultatele au început să vină. Am discutat mult cu jucătorii, le-am dat încredere și au început să curgă victoriile. E adevărat că am învins două forțe ale campionatului, Al - Nassr și Al- Ittihad, dar eu cred că sunt mai ușoare astfel de meciuri în care întâlnești echipe mult mai bine cotate. Presiunea este uriașă pe echipele de top, iar noi, cu o bună organizare am reușit să le punem probleme și să câștigăm. Important este să ne luăm punctele cu echipele de talia noastră, tot ce obținem din meciurile cu echipele de top este un bonus pentru noi“, a explicat antrenorul brașovean seria excelentă din campionat.

„Presiunea este permanentă“

Isăilă spune că în Arabia Saudită se investește foarte mult in infrastructură, dar și în transferuri de jucători de valoare. „Al -Hazem este un club mic, nu avem nici 10% din bugetul echipelor mari. Presiunea este permanentă atât pe jucători cât și pe jucători. În vară, Al-Ittihad l-a transferat pe golgheterul lui PAOK, sârbul Aleksandar Prijovic pentru care au plătit clauza de reziliere de 10 milioane de euro. Prijovic nu s-a adaptat, joacă puțin și se aude că în iarnă va fi pus pe lista de transferuri. Se investește masiv în stadioane. Meciurile din campionat sunt arbitrate de arbitri de top din Europa și America de Sud și beneficiază de sistemul VAR“, spune Isăilă.

Așteaptă duelul cu Răzvan Lucescu

Lider în Arabia Saudită este Al - Hilal, echipă pregătită de Răzvan Lucescu. Isăilă are o relație excelentă cu Lucescu Jr încă din periaoda în care cei doi au fost colegi la FC Brașov, mai întâi ca jucători și apoi ca antrenori. „M-am întâlnit cu Răzvan înainte de startul campionatului, atunci când a avut loc o gală în care au fost invitați toți antrenorii din campionat. Este pe primul loc în campionat, este cu un pas în finala Ligii Campionilor Asiei... Este un antrenor apreciat. Cu Al - Hilal avem meci în luna decembrie, mai e mult până atunci. Ținem legătura și acum, e ceva normal ținând cont că am lucrat atâția ani împreună. Nu aș spune că va fi un meci special, ne-am mai întâlnit ca adversari, cel mai bun să câștige“, a spus antrenorul brașovean, care în vară a avut două oferte din Liga I. „ În fotbal totul e posibil, dar acum nu este momentul să revin în Liga I. În Arabia Saudită mă simt antrenor, pot să-mi fac meseria, adică total diferit de ce se întâmplă în România unde ca antrenor te confrunți probleme de tot felul și nici nu ești apreciat“.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:

Rezultate Liga 1


Articole la Sport

PROMOVARE ÎN LIGA 1


Euforie!




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Pentru a cincea oară! Marian Drăgulescu s-a calificat la Jocurile Olimpice

    Articolul urmïżœtor


    Minifotbal/ Logistica Brașov, lider în campionatul județean al unităților militare

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 217 milisecunde, încărcat în milisecunde