Handbalistele Coronei sunt neînvinse în Liga Națională
Echipa de handbal Corona Brașov rămâne neînvinsă în Liga Națională de handbal feminin și după etapa a șasea, în care a primit pe teren propriu vizita echipei Măgura Cisnădie. Echipa antrenată de Ion Crăciun, Marius Novanc și Gică Anton a avut parte de un joc echilibrat, un joc extreme de muncit în care adversarele nu s-au lăsat ușor învinse. Cu toate acestea, cu Cristina Laslo și Sorina Tîrcă foarte eficiente și cu o apărare mult mai atentă pe final de meci, Corona a reușit să își treacă în cont trei puncte importante. Pentru Corona au marcat: Laslo 10, Tîrcă 10, Pavicevic 4, Bucur 3, Ciuciulete 2, Neagu 1, Lopătaru 1.
Un meci echilibrat
La finalul partidei, antrenorul Ion Crăciun a declarat că jocul a fost foarte greu pentru echipa lui. A fost un meci foarte, foarte greu care ne-a mai așezat puțin în bancă, fiindcă ieșisem din mână. Am zis încă de joi că este greu să ții niște sportive, mai ales unele tinere, în formă sportivă bună pentru o perioadă lungă de timp. Ăsta este păcatul nostru, al echipelor care vrem să creștem jucătoare tinere și să le promovăm, însă satisfacția este cu atât mai mare după acestă victorie. Mă bucur mult că fetele și-au revenit azi și la pauză, după discuția pe care am avut-o, au realizat că meciul nu e câștigat decât în minutul 60. Atitudinea lor de după pauză a fost extraordinară și eu mă bucur și le felicit. Din păcate avem câteva jocuri unul după altul, foarte grele. Cu Cisnădie a fost un meciu greu și epuizant pentru fetele mele, la Buzău la fel, vin jocuri europene. Va fi greu, dar asta e, ne-am dorit cupe europene, avem cupe europene. Pentru asta va trebui să muncim mai mult, să fim mai atenți, pentru că azi, 2-3 jucătoare de-ale mele au intrat în teren cu gândul că meciul de câștigat dinainte. Ei, nu-i așa! Trebuie să muncești foarte mult și să fii disciplinat tactic în primul rând, a punctate Ion Crăciun.
Am vrut să continuăm seria victoriilor
Interul Coronei, Sorina Tîrcă a declarat la rândul ei că speră ca echipa să continue seria victoriilor și în partidele care vor urma. A fost un meci greu dar noi ne-am dorit foarte mult să câștigăm și să continuăm seria victoriilor. Noi sperăm să o ținem așa cât mai mult, va fi o săptămână dificilă pentru noi și cu un meci la Buzău dar sperăm să ne refacem cât mai repede și să dăm tot ce avem mai bun. Urmează apoi jocul cu Bera Bera în cupa EHF, un meci la fel de dificil pentru că revenim în cupele europene după mult timp. Cu toate acestea, noi ne propunem să mergem la fel de bine și să încântăm publicul când vom juca acasă.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!