La fel ca și în sezonul trecut, morenarii au câștigat la Brașov, însă acum diferența de valoare a fost net de partea elevilor lui Gabi Paraschiv
ACS SR Brașov și Flacăra Moreni s-au duelat sâmbătă, pe Tineretului, într-un meci contând pentru etapa a 6-a din C3. La fel ca și în sezonul trecut, atunci când Flacăra a câștugat ambele meciuri, morenarii au avut și acum câștig de cauză, însă la meciul de sâmbătă diferența de valoare a fost evidentă de partea oaspeților. Elevii lui Gabi Paraschiv au început în forță, iar în primele 10 minute au avut două ocazii mari prin Drăgan și Lețu, dar de fiecare dată Câșlariu a intervenit excelent. Horia Popa a pus în pericol poarta oaspeților, cu un șut bun de la 25 de metri, însă Duță a scos de sub transversală. Dominarea oaspeților a dat roade în minutul 32, atunci când Drăgan l-a depășit ușor pe Rența, iar Niculăescu a înscris cu un șut la colțul scurt (32). Imediat, același Niculăescu putea face 2-0, după o centrare perfectă a lui Zidăroiu, dar lovitura de cap a atacantului oaspeților a trecut pe lângă poartă. Pe finalul primei reprize, Drăgan a ratat o nouă ocazie la poarta brașovenilor, dar Câșlariu a fost la post. În partea secundă, brașovenii au ieșit mai mult la joc, a încercat să pună probleme, însă fără efect pe tabelă. Intrarea lui Cenk în locul lui Horia Popa a dinamizat jocul stegarilor. Chiar dacă atacantul turc are o condiție fizică precară, acesta a reușit în cele 20 de minute în care a jucat să-l pună în valoare pe Cristescu, iar în finalul jocului putea aduce chiar egalarea, însă a luftat la marginea careului.
Trebuie să fim realiști
Antrenorul Florin Stîngă spune că echipa atât poate în acest moment. Chiar nu am ce să le reproșez băieților, au vrut, au alergat, au avut atitudine. Am încercat să câștigăm meciul cu Flacăra, dar valoarea și experiența jucătorilor de la Moreni a făcut diferența. Asta este valoarea echipei, iar în acest moment atât putem. Trebuie să fim realiști. Important este să eliminăm greșelile din defensivă, să continuăm să muncim și sunt convins că vor veni și rezultatele, a spus Florin Stîngă.
Paraschiv: Am echipă bună
De partea cealaltă, Gabi Paraschiv, a spus că echipa sa a obținut o victorie meritată la Brașov. Am o echipă bună și am demonstrat și la Brașov acest lucru. Am câștigat greu asta și pentru că am ratat nepermis de mult în prima repriză atunci când puteam închide jocul. Pe final am avut emoții, copiii Brașovului au jucat bine și chiar puteam fi egalați. Am obținut o victorie importantă, dar încă nu este nimic decis la vârf. Sunt 4 echipe în vârful clasamentului, important este să fim noi pe primul loc la finalul campionatului. Moreniul e un oraș mic, dar atunci când ai rezultate se creează emulație în jurul echipei, iar oamenii au speranțe că putem promova, a spus Paraschiv.
Astra II - U Craiova II 0-1, CSM Alexandria - FC Voluntari II 4-2, Progresul Spartac - Olimpic Cetate Râșnov 4-1, Sporting Roșiori - Unirea Bascov 1-1, Tractorul Cetate - CS Balotești 3-1, ACS SR Brașov - Flacăra Moreni 0-1, FC Pucioasa - CSM Slatina 0-0, CS Blejoi - Vedița Colonești 0-2. Clasament: 1. CSM Slatina 13p, 2. Flacăra Moreni 13p, 3. CSM Alexandria 13p, 4. Vedița Colonești 13p...7. Cetate Râșnov 8p....14 ACS SR Brașov 5p.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!