Corona Brașov s-a distrat cu CSM Slatina /Ion Crăciun: Un joc bun
×
Î n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Publicitate
Dimensiune font:
Autor: MEX,
15.09.2019
Handbalistele Coronei au câștigat cu 31-22 (17-11) și în fața echipei CSM Slatina și rămân neînvinse după patru etape. Cu Daria Bucur ca principală marcatoare cu aruncări de la 9 metri, dar și Viktoriia Tymoshenkova care a închis poarta, însă și cu un joc combinativ foarte bun, condus de Cristina Laslo, adversarelor le-a fost imposibil să se apropie periculos de brașovence. În aceste condiții, Corona și-a trecut a patra victorie din campionat iar etapa viitoare va juca în sdeplasare, la Zalău. Pentru Corona au marcat: Bucur 9, Ciuciulete 8, Laslo 5, Neagu 4, Bazaliu 2, Pătuleanu 2, Buceschi 1.
La finalul partidei, antrenorul Coronei, Ion Crăciun a mulțumit echipei pentru felul în care s-a mobilizat în acest meci. A fost un joc bun, un joc pentru care fetele merită felicitări pentru că au luptat foarte bine și nu le-a fost ușor că avem jucătoare lipsă, însă chiar și așa s-au mobilizat exemplar și au reușit să își treacă în cont încă o victorie importantă. Sperăm să recuperăm repede jucătoarele cu probleme medicale și să reintre curând și străinele pentru că avem mare nevoie de jucătoare de schimb. Urmează un joc greu, joc de deplasare, dar mergem să ne batem pentru puncte.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!