Familia lui Marcos Evangelista de Moraes, cunoscut la nivel mondial sub numele de Cafu, a suferit o durere cumplitã miercuri, dupã ce fiul fostului campion mondial a decedat în urma unui stop cardiac.
Danilo (29 de ani) sãrbãtorea ziua de naºtere a surorii sale într-un oraº din apropierea lui Sao Paolo ºi, potrivit ESPN, a murit dupã un atac de cord pe care l-a suferit în timp ce juca un meci de fotbal. Deºi a fost transportat rapid la un spital, fiul lui Cafu nu a rezistat celui de-al doilea atac de cord pe care l-a suferit.
Maradona se întoarce acasã
Fostul fotbalist Diego Maradona ar putea antrena în curând echipa Gimnasia La Plata, din prima ligã argentinianã, informeazã Le Figaro.
„Am fost operat recent. Eu am discutat cu responsabilii de la Gimnasia, însã nu chiar în ultima vreme“, a declarat Maradona, aflat în convalescenþã, într-un video publicat pe contul de Twitter al lui Matias Morla, avocatul sãu.
În vârstã de 58 de ani, Maradona a fost operat la genunchiul drept la 24 iulie, la Buenos Aires. El a pãrãsit în iunie potul de antrenor al echipei mexicane de ligã secundã Dorados de Sinaloa, din motive de sãnãtate.
Gimnasia La Plata este în prezent pe o poziþie retrogradabilã în campionatul Argentinei.
Chiricheº, încântat de Sassuolo
Vlad Chiricheº a fost chinuit în ultimul an de mai multe probleme medicale, lucru care l-a þinut departe ºi de naþionalã. Acum, fundaºul de 29 de ani spune cã se simte excelent ºi cã transferul de la Napoli la Sassuolo - echipã la care are ºansa sã joace mai des - i-a alimentat încrederea în sine. „Sunt foarte fericit, pentru cã am trecut prin momente mai grele în ultimul an ºi nu am reuºit sã vin. Sunt bine acum, sunt sãnãtos, mã simt bine fizic ºi sunt fericit cã sunt din nou între bãeþi. Eram ok ºi înaintea transferului, dar asta îmi dã ºi mai multã încredere“, a declarat Vlad Chiricheº.
�n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
pute�i prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dac� preciza�i sursa �i dac� insera�i vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!