Ante Puljic a evoluat pentru Dinamo în sezonul 2015/2016 și a fost unul dintre cei mai apreciați jucători din acea stagiune. La trei ani distanță, fundașul central este pregătit pentru o revenire în Ștefan cel Mare.
După plecarea de la Dinamo, fundașul de 31 de ani a mai evoluat la Tom Tomsk și la Al Faisaly, iar acum este foarte aproape de a reveni în Liga I. Puljic a sosit în România pentru a efectua vizita medicală, iar dacă totul va decurge fără probleme, croatul va semna cu echipa pregătită de Dushan Uhrin.
Sunt aici după 3 ani, sunt foarte fericit să mă întorc, lucrurile încă nu sunt finalizate, voi mai face câteva teste medicale și după asta sper să semnez contractul cu Dinamo. Și fanii au avut un rol în alegerea mea, pentru că sunt fericit că suporterii au fost aproape de mine, așa că și din acest motiv m-am întors. Vreau să reiau lucrurile de unde le-am lăsat data trecută.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!