Handbalistele Coronei au câștigat în fața campioanei, dar au pierdut la limită două meciuri, cu SCM Craiova și HC Zalău
Sorina Tîrcă a câștigat titlul de golgheter al competiției
Antrenorul echipei de handbal Corona Brașov, Ion Crăciun, este încrezător în potențialul echipei pe care o antrenează, el declarând după ultimul joc amical din turneul din week-end, în care a învins campioana SCM Râmnicu Vâlcea pe teren propriu, că fetele au demonstrat că dacă se mobilizează, pot face față la un nivel de joc ridicat. A fost un turneu care ne-a arătat foarte clar ce nu funcționează cum ne dorim și trebuie rezolvat în perioada următoare, dar pe de altăparte, au fost momente foarte bune care ar trebui să ne dea încredere în viitor. Cu siguranță, echipa va arăta și mai bine după ce se omogenizează ca grup și convingerea că în clipa în care vom fi în efectiv complet, ne vom prezenta și mai bine. Doar de noi depinde cât de mult ne dorim și cât de mult suflet punem pentru a forma această familie. În meciul cu Vâlcea fetele au arătat că se pot mobiliza foarte bine, că pot rezista la un ritm foarte alert de joc și că pot chiar ele să impună acest rirm. Deși nu am avut toată echipa în teren, și nu am putut face multe schimbări, dorința fetelor a fost mare și nu au cedat până nu au ieșit învingătoare de pe teren, a spus Ion Crăciun, care nu le-a avut la turneul de la Vâlcea pe Eliza Buceschi, nerecuperată total și Ivona Pavicevic și Elaine Gomes, care sunt în proces de obținere a vizei.
Este important să prindem încredere în această echipă
Tehnicianul Coronei a subliniat importanța încrederii pe care trebuie să o capete echipa în această perioadă. Este foarte important să începem să prindem curaj, să avem și rezultate bune și să ne iasă multe lucruri în teren așa cum ni le dorim. Asta va da elan echipei și o va face să aibă altă exprimare în joc. Aceste fete au potențial și am încrederea că vor înțelege că trebuie sâ funcționeze ca o echipă pentru ca împreună să avem rezultatele pe care le dorim.
Renunțăm prea ușor la luptă
Ion Crăciun a mai adăugat că turneul de la Vâlcea a arătat foarte clar și ceea ce trebuie eliminat repede din jocul Coronei. Dacă în meciul câștigat cu Râmnicu Vâlcea mi-a plăcut ce am văzut, nu același lucru pot spune și despre primele două jocuri, cu Craiova și Zalău, în care au fost prea multe momente în care am renunțat la luptă. Asta trebuie eliminat rapid din jocul nostru, pentru că în campionat orice astfel de moment te poate costa puncte importante. Am însă încredere în echipă și în oamenii cu care lucrez și cred că împreună putem să facem în așa fel încât să fim cât mai bine pregătiți la startul sezonului.
Sorina Tîrcă, golghetera turneului
În turneul de la Râmnicu Vâlcea, bilanțul Coronei a fost de o victorie în fața campioanei SCM Râmnicu Vâlcea, cu scorul de scor 28-25 (15-14) și două înfrângeri la limită, 27-26 (18-13) cu SCM Craiova și 26-25 (12-16) cu HC Zalău. În turneul de la Vâlcea, Sorina Tîrcă a câștigat titlul de golgheter al competiției. Să ajungem cât mai sus atât în campionat, cât și în cupele europene, a spus la finalul tureului Sorina Tîrcă. Marcatoarele din fiecare meci au fost: cu SCM Craiova - Neagu 6, Tîrc? 6, Ciuciulete 4, Laslo 4, Bucur 2, Bazaliu 2, Chiricuță 1, Lopătaru 1, Lăcătuș; cu HC Zalău - Laslo 6, Ciuciulete 6, Tîrcă 4, Neagu 4, Bucur 3, Chiricuță 2; cu SCM Râmnicu Vâlcea - Tîrcă 12, Chiricuță 4, Bazaliu 4, Ciuciulete 3, Nolevska 2, Neagu 2, Laslo 1.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!