Blocaj la negocierile dintre ACS SR Brașov și ACS Kids Tâmpa Brașov
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Adi Marica,
01.08.2019
Cele două cluburi brașovene au avut un parteneriat în prima jumătate a anului, însă discuțiile pentru continuarea colaborării bat pasul pe loc
La finalul meciului amical cu CSM Corona Brașov, antrenorul lui ACS SR Brașov, Florin Stîngă, anunța că mai are nevoie de jucători, dar și de un antrenor secund. Mai am nevoie de jucători, dacă primul 11 este ok, aș mai avea nevoie de copiii de la Kids Tâmpa, dar și de Romeo Surdu. Aș mai vrea și un colaborator pe bancă să mă ajute, pentru că sincer îmi este tare greu, spunea Stîngă. Între timp, oficialii lui ACS SR Brașov și cei de la ACS Kids Tâmpa Brașov au avut mai multe întâlniri în care s-a tot discutat despre semnarea unui nou protocol de colaborare între cele două cluburi.
Văduva: Dacă nu se vrea nu este nicio problemă
Negocierile s-au blocat, cel puțin deocamdată, în ceea ce privește numirea antrenorului secund. Cei de la ACS Kids Tâmpa Brașov au cerut ca Nicu Văduva să facă parte din staff-ul lui Florin Stîngă, însă această variantă, se pare, că nu este agreată de antrenorul lui ACS SR Brașov. Am vrut să ajut cu experiența mea clubul la care m-am format ca antrenor. Dacă nu se vrea nu este nicio problemă, acceptăm situația și mergem înainte, a spus Nicu Văduva. ACS SR Brașov și ACS Kids Tîmpa Brașov au avut un parteneriat care s-a dovedit de succes în returul campionatului trecut al Ligii a 3-a. Mai mulți tineri jucători de la ACS Kids Tîmpa Brașov au fost împrumutați la ACS SR Brașov și au evoluat la seniori pentru gruparea brașoveană de Liga a 3-a. Problemele au apărut la finalul sezonului, iar până acum cele două părți nu au ajuns la un acord pentru semnarea unui nou protocol de coloborare. Intersant este că marți, cunoscutul preparator fizic brașovean, Feri Bajko, avea programată o scurtă ședință de pregătire fizică la stadionul Tineretului, cu jucătorii brașoveni. Cu acordul lui Florin Stîngă. Însă, totul a picat în ultimul moment pentru că Bajko a fost informat că la echipă va veni un antrenor secund de la ACS Kids Tâmpa!
Continuă colaborarea cu CSȘ Brașovia
În schimb, cei de la ACS SR BRașov au anunțat continuarea coloborării cu CSȘ Brașovia. Lotul echipei noastre pentru sezonul 2019-2020, în care aniversăm 80 de ani de la debutul stegar în competițiile oficiale, va include și patru tineri jucători formați de CSS Brașovia.Astfel, pe lângă consacrații Ștefan Nicolau (mijlocaș, 18 ani, cu noi din vara trecută) Eduard Rența (fundaș central, 17 ani) și Dragoș Gugu Popa (atacant, 17 ani), care au evoluat în 13 și respectiv 14 meciuri returul trecut, se alătură oficial echipei și Adrian Ianovici (atacant, 17 ani).Suntem recunoscători clubului Brașovia pentru încrederea și sprijinul atât de necesare continuării tradiției stegare. Antrenorii de acolo au făcut o treabă minunantă cu acești copii, iar călirea lor în meciuri de mare angajament sub culorile galben-negre va desăvârși munca tuturora, se precizează pe site-ul oficial al clubului brașovean.Altfel, ACS SR Brașov va disputa astăzi un nou meci de pregătire. Elevii lui Florin Stîngă vor juca astăzi, de la ora 11.00, pe terenul de iarbă de la Tărlungeni, cu CS Afumați (L3).
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!