Corona Brașov a anunțat un nou transfer pentru sezonul următor, este vorba despre pivotul naționalei Braziliei, Elaine Gomes. Handbalista de 27 de ani a evoluat în sezonul trecut la Nantes și are în palmares titlul mondial, cucerit în 2013. "Este foarte bine că am reușit să perfectăm și acest transfer. Era important să găsim un o jucătoare care să acopere împreună cu Georgiana Ciuciulete postul de pivot, iar acum cred că putem spune că avem această acoperire de care era nevoie. Elaine Gomes va aduce echipei puțin din stilul dinamic al handbalului brazilian. Din ce am urmărit-o, este o jucătoare care combină tehnica cu explozia mișcărilor la linia de 6 metri, având totodată și un puternic profil defensiv. Alături de celelalte jucătoare pe care le-am transferat în această vară, cred că stilul de joc al Coronei va fi mult mai dinamic și în acest fel și mai pe placul suporterilor care vin la sală și să vadă spectacol în teren. Acum, cred că echipa are aceste ingrediente de a oferi acel handbal pe care de fapt ni-l dorim cu toții, a declarat Liviu Dragomir, președintele Coronei Brașov. Echipa antrenată de Ion Crăciun a parafat până acum cinci transferuri ( Cristina Laszlo, Bianca Bazaliu, Ivona Pavicevic, Natasha Nolevska și Elaine Gomes),
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!