Simona Halep, primită ca un star rock în România, a titrat ediția online a cotidianului LEquipe. Simona Halep a fost onorată cu mare pompă la revenirea ei în România, miercuri. Laureata de la Wimbledon a fost sărbătorită într-un stadion plin. Când vorbim de statutul Simonei Halep în România, cuvântul «star» nu este exage-rat cu nimic. Laureata de la Wimbledon, prima din România care a câștigat acest turneu, a reușit din nou să-și măsoare popu-laritatea la revenirea în țară, unde a fost săbătorită pe un stadion plin, a scris pu-blicația citată, care a prezentat și o înregistrare video de la eveniment. Simona Halep a fost primită ca o adevărată eroină pe un stadion de fotbal din București, a notat Le Figaro. Simona Halep a fost ovaționată de peste 20.000 de spectatori pe Arena Națio-nală, unde jucătoarea de tenis și-a prezentat, miercuri, replica trofeului câștigat la Wimbledon. Simona Halep a câștigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc. Halep a cucerit anul trecut turneul de la Roland Garros.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!