Echipa de handbal Corona a obținut o semnătură importantă, a interului stânga de la CSM București
Bianca Bazaliu a semnat joi, un contract pe un an cu clubul CSM Corona Brașov. Sportiva se va alătura începând de vineri, echipei antrenate de Ion Crăciun, Marius Novanc și Gică Anton, în cantonamentul de la Lăzarea.
Dornică să ajungă în cantonament la echipă
Bianca Bazaliu a declarat că este dornică să ajungă în cantonament și să intre în programul echipei Corona, pe care speră să o ajute să își îndeplinească obiectivele din acest sezon. Mă bucur că am reușit să ajung la Corona Brașov. Îmi place orașul, mi-a plăcut echipa și abia aștept să mă alătur grupului și să intru în programul de pregătire. Îmi doresc foarte tare să joc și să contribui la îndeplinirea obiectivelor. Am încredere în fete, le știu bine pentru că suntem de vârstă apropiată și chiar cred că putem face lucruri frumoase împreună, a spus jucătoarea la semnarea contractului.
Sper să se acomodeze cât mai bine și să rămână mai mult timp la noi
Președintele clubului Corona, Liviu Dragomir a spus că are încredere că Bianca Bazaliu va ajuta echipa. Bianca Bazaliu este o jucătoare pe care noi ne-am mai dorit-o și în trecut, dar la acel moment nu s-a putut discuta despre un posibil transfer. Este o jucătoare puternică de care Corona avea nevoie pentru a se întări, mai ales că jucăm și în cupele europene în acest an și vom avea un program încărcat. Sper să se acomodeze și să se simtă bine la noi în echipă și să rămână mai multă vreme la Brașov, a spus oficialul Coronei.
O carte de vizită importantă
Bianca Bazaliu, 21 de ani, este campioană mondială de junioare cu echipa națională a României, titlu câștigat în anul 2014. Tot atunci a fost inclusă și în echipa ideală a turneului ca fiind cel mai bun inter stânga al competiției. În anul 2016 câstigă Liga Campionilor cu echipa CSM București, iar în 2018 se clasează pe locul 4 cu echipa de senioare a României la Campionatele Europene. A fost formată ca jucătoare la Liceul cu Program Sportiv Slatina și a debutat în Liga Florilor la CSM București.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!