Stadionul neterminat din Tîrgu Jiu, inclus în realizările premierului Dăncilă
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
26.07.2018
Un consilier local vrea să inițieze un proiect de hotărîre prin care doamna Viorica Dăncilă să fie declarată persona non grata la Tîrgu Jiu
Stadionul din Tîrgu Jiu a fost inclus de premierul Viorica Dăncilă pe lista de realizări a Guvernului pe care îl conduce, deși încă nu a fost finalizat. Acesta ar urma să aibă peste 12.000 de locuri, toate acoperite, un hotel de patru stele, o zonă comercială și săli de conferințe. Investiția, pînă în prezent, se ridică la 22 de milioane de euro, iar beneficiar este Compania Națională de Investiții, banii necesari construcției venind de la bugetul de stat. Termenul de finalizare a lucrărilor fusese anunțat pentru sfîrșitul lui 2016. A fost amînat pentru 31 iulie 2017. Următoarele date scadente, septembrie 2017 și martie 2018, au fost și ele ratate.
Ar mai fi nevoie de 4 milioane
Arena gorjenilor are o situație ciudată, iar cel mai optimist termen de finalizare este luna septembrie, deși trebuia să fie gata în 2015, însă între timp banii s-au terminat. Aceasta este a patra amînare pentru stadionul de 12.386 de locuri, a cărui construcție a început în 2015 este tot în stadiu de șantier. În trei ani de la începerea lucrărilor, pentru stadion s-au cheltuit peste 23 de milioane de euro. Conform primăriei, ar mai fi nevoie de 4 milioane pentru finalizarea lucrărilor. Arena ar urma să aibă și o parcare ultramodernă, de 400 de locuri, amenajată pe două niveluri, și o sală de antrenament. Să sperăm că, pînă la sfîrșitul anului, vor fi realizate, a spus Raul Chiriac, directorul de investiții, Primăria Tîrgu Jiu.
În acest moment, stadionul este acoperit, are suprafața de joc montată și se așteaptă doar finalizarea ultimelor lucrări la interior și pista de atletism, precum și racordarea la utilități pentru a fi complet funcțional în vederea inaugurării. Un obiectiv e finalizat atunci cînd e dat în folosință. Știm cu toții, știe tot orașul că pe acest stadion nu se poate intra și că sînt lucrări neterminate acolo, a spus consilierul local Eduard Berca. Supărat pentru situația creată, un consilier vrea ca premierul Viorica Dăncilă să fie declarată persona non grata în oraș.
M-am gîndit, în calitate de consilier local, să inițiez un proiect de hotărîre prin care doamna Viorica Dăncilă să fie declarată persona non grata la Tîrgu Jiu pe perioada mandatului de prim-ministru pentru că, după cum vedeți, își bate joc de locuitorii municipiului Tîrgu Jiu, a spus Mihai Paraschiv. Primarul Marcel Romanescu a spus că a aflat abia după ce a preluat funcția că lucrarea licitată inițial de CNI nu acoperea întreaga investiție. Neexistînd fondurile necesare, partea exterioară a stadionului nu a fost prinsă în proiect. Pînă la urmă, trebuie să îl realizăm, nu poți să stai cu un stadion nefuncțional, în care pînă în momentul de față s-au investit peste 20 de milioane de euro. Ce mai este de făcut, raportat la investiția inițială, este un cost mic, susține edilul.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!