Răzvan Raț (37 de ani) a anunțat ieri că s-a retras oficial din cariera fotbalistică, după ce ultimul contract l-a avut cu ACS Poli Timișoara, echipă care a retrogradat în liga secundă la finalul sezonului trecut. Cred că e cazul să pun punct! V-am mai spus că îmi e foarte greu să-mi găsesc motivația și cred că e mai bine așa. Sunt întrun moment în care cred că trebuie să mă retrag, să pun punct, a explicat Răzvan Raț la Digi Sport . Răzvan Raț a jucat, de-a lungul carierei sale, la Rapid, FCM Bacău, Șahtiord Donețk, West Ham United , Rayo Vallecano, PAOK Salonic și ACS POli Timișoara. Fundașul stînga cu 113 meciuri la echipa națională a rememorat cum a primit vestea primei convocări sub tricolor, pe 13 februarie 2002, la Franța - România 2-1, pe Stade de France. Nu mă așteptam să joc și să debutez într-un astfel de meci cum era cel cu Franța. Țin minte că atunci am crezut că am fost chemat să fiu introdus în atmosferă. La masa de prînz din ziua meciului m-a chemat nea Puiu și mi-a zis foarte apăsat «Vezi că joci azi!». E un moment pe care n-ai cum să-l uiți. Sînt mai multe meciuri de ținut minte: cel de debut la echipa națională, dar și meciul cu Germania (n.r. 5-1 pe Giulești), chiar dacă era unul amical. E un meci pe care îl pot povesti oricui, fără falsă modestie. Cel mai mare regret e că nu am fost la un Campionat Mondial. Am participat la foarte multe campanii, dar am reușit doar două calificări la EURO. Sînt foarte mîndru de ce am realizat pînă în acest punct. Evident că se putea și mai mult. Nu este o țintă să-mi organizeze FRF un meci de adio de la echipa națională. Asta nu înseamnă că marcarea în vreun fel a retragerii mele m-ar deranja. Pentru mine, cei care mă cunosc știu foarte clar asta, echipa națională a însemnat enorm, a povestit Raț.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!