Simona Halep începe săptămîna cu numărul 37 în fruntea ierarhiei jucătoarelor profesioniste de tenis
Cîștigătoarea de la Wimbledon, germana Angelique Kerber, a urcat șase pozții, pînă pe locul 4
Simona Halep începe săptămîna cu numărul 37 în fruntea ierarhiei jucătoarelor profesioniste de tenis, cu 7.571 de puncte. WTA a publicat clasamentul valabil începînd de luni, iar sportiva română are un avans de 831 de puncte, în scădere de la 961 de puncte, față de daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, cu 6.740 de puncte, după turneul de la Wimbledon. Cîștigătoarea turneului de la Wimbledon, germana Angelique Kerber, a urcat șase pozții, pînă pe locul 4, cu 5.305 puncte, Finalista, americanca Serena Williams, a urcat 153 de locuri, pînă pe 28, cu 1.615 puncte. Cîștigătoarea ediției din 2017, spaniola Gabrine Muguruza, eliminată în turul al doilea în aceast an, a coborît patru poziții, pînă pe locul 7, cu 4.620 de puncte. În Top 10, americanca Sloane Stephens a urcat o poziție, pînă pe locul 3, cel mai bun din carieră. Ucraineanca Elina Svitolina și Caroline Garcia din Franța se mențin pe locurile 5, respectiv 6. Petra Kvitova și Karolina Pliskova, ambele din Cehia, au coborît cîte o pozție, pe locul 8, respectiv 9. Germana Julia Goerges, semifinalistă la Wimbledon, a urcat trei poziții, pînă pe locul 10. Ame-ricanca Venus Williams a ieșit din Top 10 după o lungă perioadă, ajungînd pe poziția a XIV-a.
Buzărnescu, la cel mai înalt loc din cariera de pînă acum
Mihaela Buzărnescu este a doua jucătoare română cel mai bine clasată în această săptămînă, pe locul 25, cu 1.693 de puncte. Buzărnescu a înregistrat o nouă ascensiune, de trei poziții, ajungînd pe cel mai înalt loc ocupat în carieră. Irina Begu a coborît de pe locul 36 pe 42, cu 1.245 puncte, la fel Sorana Cîrstea, de pe locul 51 pe 57, cu 976 de puncte. Monica Niculescu a urcat de pe 61 pe 59, cu 927 de puncte, în timp ce Ana Bogdan a coborît de pe 59 pe 66, cu 871 de puncte. În Top 200 WTA, Alexandra Dulgheru a urcat 16 poziții, până pe locul 125, cu 490 de puncte. Irina Bara a coborît un loc, pînă pe 151, cu 389 de puncte, iar Elena-Gabriela Ruse a urcat 13 poziții, pînă pe locul 182, cel mai bun din carieră, cu 280 de puncte.
Modificări de locuri și la dublu
La dublu, Monica Niculescu a coborît de pe locul 19 pe 31, cu 2.487 de puncte. Irina-Camelia Begu a urcat de pe 29 pe 26, cu 2.865 de puncte, și a devenit jucătoarea română cel mai bine clasată în ie-rarhia de dublu. Mihaela Buzărnescu a urcat de pe 35 pe 32, cu 2.475 de puncte, Raluca Olaru se menține pe 47, cu 1.655 de puncte, Sorana Cîrstea a urcat de pe 66 pe 65, cu 1.162 de puncte, la fel Irina Bara, de pe 72 pe 71, cu 1.080 de puncte.
Clasamentul WTA de simplu
Primele zece locuri în clasamentul WTA de simplu sînt ocupate de următoarele jucătoare: 1. Simona Halep (România) 7.571 de puncte; 2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.740; 3. Sloane Stephens (SUA) 5.463. 4. Angelique Kerber (Germania) 5.305. 5. Elina Svitolina (Ucraina) 5.020; 6. Caroline Garcia (Franța) 4.730; 7. Garbine Muguruza (Spania) 4.620; 8. Petra Kvitova (Cehia) 4.550; 9. Karolina Pliskova (Cehia) 4.485; 10. Julia Goerges (Germaniei) 3.980.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!