Daniel Bona, noul antrenor al AFC Hărman, va conduce astăzi, de la ora 16.30, primul antrenament al echipei brașovene de Liga a 3-a. Vom încerca să construim o echipă care să pună probleme oricărui adversar din seria în care vom fi repartizați, spune Dan Bona.Pînă acum cei de la AFC Hărman au reușit să le prelugească în această vară contractele lui Mugurel Buga și Rareș Forika, dar au și trans-ferat trei jucători: portarul Burlui, atacantul Nedbai și mijlocașul Bogdan Minciună. Primul amical al verii pentru AFC Hărman este programat pe 21 iulie, dată pentru care se caută un adversar, apoi pe 25 iulie cu FC Păulești (Prahova) și 28 iulie cu AFK Miercurea Ciuc. În luna august, elevii lui Dan Bona vor juca cu AS SR Brașov (4 august), iar pe 10 august cu FC Voluntari 2, după care pe 15 august este programat primul meci oficial, în Cupa României, cel mai probabil cu Precizia Săcele cîștigătoarea fazei județene. Pe 18 august, AFC Hărman își va prezenta lotul pentru nou sezon cu ocazia unui meci de pregătire cu AFK Miercurea Ciuc.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!