Șefii echipei brașovene de Liga a 3-a s-au întîlnit ieri într-o ședință
Simon Maurer va lua o decizie în ceea ce privește susținerea financiară a clubului abia săptămînă viitoare
Sper ca săptămîna viitoare să avem parte de vești bune, a declarat Vasile Dochița, la finalul ședinței cu Maurer
ACS SR Municipal Brașov a promovat la pas în Liga a 3-a, însă situația clubului rămîne, în continuare, destul de complicată. Deși oficialii echipei brașovene au reușit să transfere cîțiva jucători importanți, Radu Leonte, Marius Burlacu, Vlad Boția sau Ștefan Răchișan, problemele legate de finanțarea echipei pentru sezonul viitor nu sînt încă rezolvate. Situația este complicată pentru că Simon Maurer caută soluții pentru a continua doar ca sponsor al echipei, în condițiile în care, spune omul de afaceri brașovean, religia nu-i permite să se implice direct în conducerea clubului.
Ședință la vîrf
Simon Maurer, Petruț Pricop și Vasile Dochița au avut ieri o întîlnire pentru a discuta situația clubului brașovean de Liga a 3-a. Deși nu s-a stabilit nimic concret, președintele Vasile Dochița a ieșit destul de optimist de la ședința cu reprezentanții firmei de imobiliare care a susținut financiar echipa în acest retur. Sper ca săptămîna viitoare să avem parte de vești bune. Din ce l-am simțit pe Simon Maurer, nu cred că va lăsa echipa la greu, a spus Dochița.
Maurer în ianuarie 2018: Va fi bine, o să vedeți
Majoritatea suporterilor brașoveni și-au pus mari speranțe în Maurer, care este văzut ca un om de afaceri serios. Va fi bine, o să vedeți, așa a sunat promisiunea lui Maurer, la începutul acestui an, pentru suporterii brașoveni. Este drept, pînă acum, Maurer a sprijinit clubul cu circa 150.000 de euro, o sumă destul de mare pentru un club care a activat în liga a 4-a. Pro-blemele au apărut în ultimele săptămîni, iar cei mai afectați au fost fotbaliștii, care încă nu și-au pri-mit salariile pe luna mai, dar nici primele pentru promovare. Maurer este un om de cuvînt, se va achita de tot ce a promis, spun apropiații omului de afaceri.
Paraschiv, Mitrică și Prejmerean, la Luceafărul Oradea!
Trei dintre cei talentați tineri jucători brașoveni, Daniel Paraschiv, Paul Mitrică și Vlad Prejmerean ( toți de la AFC Hărman), se antrenază de joi cu Luceafărul Oradea. Deși era ca și acontat de CS Afumați, atacantul lui AFC Hărman, Daniel Paraschiv a fost deturnat de Nicolae Sarcină, omul de afaceri care prin interpuși susține două echipe de Liga a 2-a, ACS Energeticianul (fosta AS Șirineasa) și Luceafărul Oradea. Cei trei jucători brașoveni s-au antrenat ieri cu Luceafărul Oradea și au șanse mari să rămînă la gruparea orădeană de Liga a 2-a.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!