Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, crede că echipa națională a României ar fi avut loc la Cupa Mondială
Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, crede că echipa națională a României ar fi avut loc la Cupa Mondială care se desfășoară în aceste zile în Rusia, precizînd chiar că aceasta ar fi putut depăși faza grupelor. Cu siguranță echipa națională a României ar fi avut loc la Cupa Mondială. Dacă ar fi fost acolo, România ar fi avut șanse foarte mari să iasă din faza grupelor. Cel puțin cum arată azi competiția. Este o realitate faptul că nivelul Cupei Mondiale nu este foarte înalt pentru că jucătorii sînt foarte obosiți. Mă aștept ca ediția din 2022, care se va desfășura iarna, în Qatar, să ne arate o altă față, pentru că jucătorii vor fi la capacitatea lor maximă, a spus Burleanu.
Liga Națiunilor, o nouă șansă pentru România
Oficialul FRF a mai declarat că este mulțumit de treaba pe care o face Cosmin Contra la echipa națională. Nu ne-am calificat, așa că trebuie să muncim în momentul de față, iar Cosmin Contra face o treabă foarte bună alături de jucătorii primei reprezentative, astfel ca în urma campaniei din Liga Națiunilor să avem șanse de calificare la EURO 2020. Este un nou concept acesta al Ligii Națiunilor, ți se dă o nouă șansă pentru că 4 echipe din această competiție vor merge la Campionatul European. Pentru că celelalte 20 de locuri vor fi ocupate în urma preliminariilor EURO 2020 care încep în primăvara anului 2019. Grupa noastră din Liga Națiunilor nu e deloc ușoară, pentru că vedem Serbia la Cupa Mondială... iar apoi avem de luat o revanșă în fața celor din Muntenegru, a adăugat Burleanu.
Sînt dezamăgit, ca orice suporter român
Întrebat cum se simte un președinte de federație a cărei echipă națională nu este prezentă la Cupa Mondială, Burleanu a răspuns: Ca orice suporter român din ultimii 20 de ani. Este un regret, cum să nu fie, pentru că pînă la urmă asta e misiunea federației, să faci tot ce e posibil sportiv ca echipa să cîștige meciuri și ajungă la turneele finale. Burleanu este de părere că meciurile din optimilor de finală ale Cupei Mondiale din Rusia vor fi mai relevante din punct de vedere fotbalistic decît cele din faza grupelor. Înainte de începerea Cupei Mondiale, Germania era favorita mea. Dar am văzut că echipele mari nu au început foarte bine. Se pare că echipele favorite nu au început prea bine competiția. Dar meciurile din optimile de finală vor fi mai relevante și din punct de vedere fotbalistic, a explicat el.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!