FRF a decis unde se joacã meciurile cu Muntenegru ºi Serbia
FRF a anunþat unde va juca România meciurile cu Muntenegru ºi Serbia, de pe teren propriu, în Liga Naþiunilor. FRF a decis cã primele douã partide pe care tricolorii le vor juca pe teren propriu în aceastã competiþie vor avea loc la Ploieºti ºi la Bucureºti. Astfel, meciul contra Muntenegrului, programat pe 7 septembrie, se va disputa la Ploieºti, pe stadionul “Ilie Oanã”. Aceastã meci se va disputa fãrã spectatori, ca urmare a unor sancþiuni primite pe durata preliminariilor EURO 2016. Cel de-al doilea joc de pe teren propriu din L.N. va fi contra Serbiei, pe 14 octombrie, iar aceastã partidã va fi gãzduitã de Arena Naþionalã.
Mohamed Salah, oferit Barcelonei de impresar!
Dupã un sezon de excepþie la Liverpool, internaþionalul egiptean Moha-med Salah este dorit de Real Madrid, însã fotbalistul ar putea sã ajungã la Bar-celona! Conform cotidia-nului AS, agentul lui Mohamed Salah l-a propus pe jucãtorul de 25 de ani la Barcelona, iar negocierile dintre cele douã cluburi au început deja. Oficialii lui Liverpool ar fi dispuþi sã-l cedeze pe Salah, dar doar pentru suma potrivitã, una peste 200 de milioane de euro!
Amicalul Argentinei cu Israel a fost anulat
Meciul de pregãtire în vederea Cupei Mondiale din Rusia pe care selecþionata Argentinei urma sã-l dispute în compania Israelului, la Ierusalim, a fost anulat la presiunea palestinienilor. Decizia a fost anunþatã la cîteva ore dupã o mobilizare în faþa terenului de antrenament al selecþionatei argentiniene, la Barcelona, unde militanþi palestinieni au des-fãºurat un tricou al selec-þionatei Argentinei, pãtat cu vopsea roºie care imita sîngele. Anunþul oficial privind anularea partidei a venit din partea reprezentanþei diplomatice israeliene de la Buenos Aires.„Ambasada Israelului anunþã, cu regret, suspendarea meciului între selecþionatele Israelului ºi Argentinei.
�n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
pute�i prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dac� preciza�i sursa �i dac� insera�i vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!