Tehnicianul Răzvan Lucescu a declarat că nu se uită la meciurile din Liga I, deoarece nu îi plac
Tehnicianul Răzvan Lucescu, care a susținut o prezentare în fața cursanților pentru obținerea licenței UEFA PRO, a declarat că nu se uită la meciurile din Liga I, deoarece acestea nu îi plac. El a mai spus că echipele de tradiție ar trebui să revină în Liga I. Au fost povești frumoase, amintiri, discuții libere, nu au fost doar din Grecia, ci din toată cariera mea de antrenor. Sînt referințe pe care ceilalți le pot asculta și pot prinde idei. Eu am fost plecat mult pe la diferite echipe și antrenori și am căutat să prind din experiențele lor. Eu nu am dat sfaturi antrenorilor români, eu spun că nu mă uit la Liga I prea mult, pentru că nu-mi place. Eu trebuie să înțeleg ce se întîmplă în campiona-tul Greciei, acolo lucrez și dacă am posibilitatea să văd meciuri din Franța, Anglia, Germania, o fac cu mare plăcere. Ideea e că nu avem un campionat prost, ci trebuie făcut ca echipele mari, cu mare tradiție din România, să se întoarcă în prima ligă. Orașe care au dat echipe importante să revină pe prima scenă, fotbalul e făcut să se joace cu spectatori.
Îl doare lipsa suporterilor
Răzvan Lucescu a evidențiat faptul că în România nu prea vezi spectatori. Dacă te uiți acum la meciurile din România, nu vezi spectatori. E nevoie de meciuri tari, de lume, de marketing, să vină jucători și, prin competiție, jucătorii români să crească. Ați văzut foarte bine ce înseamnă un Rapid - Steaua la Liga IV, promovarea Petrolului sau Timișoara cu stadionul plin când exista Timișoara adevărată. E nevoie de entuziasm, de lume la stadion de cu totul altă atmosferă. Eu așa aș pleca la drum pentru reconstrucția fotbalului. Sigur că nu e simplu, trebuie să-i implici pe cei din politică, dar trebuie să ne întoarcem la fotbalul adevărat. Din păcate acum sînt multe meciuri care nu prezintă interes, cu tribunele goale. Cred că fotbalului românesc îi lipsesc aceste emoții, eu am parte de ele acolo unde muncesc. E foarte greu de spus cînd vom ajunge acolo, acum nu vedem luminița de la capătul tunelului, dar poate că în 6 luni această luminiță se va face imensă, nu știi niciodată. E nevoie și de șansă și de conjunctură. Trebuie să trăim cu spe-ranța, a declarat Lucescu.
"Entuziasmul vine de la suporteri
Lucescu și-ar dori ca Rapid să ajungă în prima ligă din sezonul următor: E nevoie de entuziasm și ăsta nu vine decît cu suporterii la stadion, iar suporterii vin la stadion pentru echipele mari. Pentru tehnicianul de la PAOK; sfaturile tatălui lui, Mircea Lucescu, sînt cele mai importante. Eu nu sînt aici să dau sfaturi nimănui, ci doar să povestesc din experiențele mele. Eu am încercat să fur de peste tot, să văd antrenori și metode de lucru, dar unul este deasupra tuturor, este tatăl meu, pentru că am trăit zi de zi alături de el și l-am văzut lucrînd. El mi-a transmis pasiunea pentru fotbal și asta e cel mai important lucru.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!