România a învins Elveția cu 3-1 și s-a calificat în Grupa Mondială din Fed Cup, acolo unde tricolorele nu au mai evoluat din anul 2016
România revine, după doi ani, în Grupa Mondială Fed Cup, între cele mai puternice națiuni din tenisul feminin, după ce Simona Halep a adus punctul decisiv al confruntării cu Elveția. Simona Halep a cîștigat punctul decisiv în barajul de accedere în Grupa Mondială, contra Elveției, ducând România în elita celor mai bune 8 națiuni din tenisul feminin pentru 2019. A fost un pic mai ușor, am fost un pic mai relaxată - chiar dacă nu este simplu să știi că joci meciul decisiv. Publicul a fost extraordinar. Mi-am dat drumul la joc și am reușit să dau totul. Am avut mai multă încredere în returul meu, iar atunci când am avut nevoie, am jucat mai bine. Cu 40 de minute înainte de meci a venit arbitrul la noi și a anunțat că s-a schimbat jucătoarea... m-am gîndit că ar fi trebuit să mă antrenez un pic cu Mihaela Buzărnescu. Au fost două zile grele, din punct de vedere emoțional, a declarat la finalul partidei liderul mondial.
Vrea trofeul
Simona a confirmat că își dorește trofeul Fed Cup. Trebuie să visezi mereu, iar eu am visat mereu, de cînd eram mică. Sper să mergem cît mai departe în Fed Cup, în fazele finale. Avem o echipă puternică, iar dacă jucăm acasă, cu un astfel de public, este greu să pierdem, a transmis Si-mona, cea care a adus două dintre cele trei puncte ale victoriei cu 3-0 a României în fața Elveției.
Presiunea pusă de fani a contat enorm
Patty Schnyder a fost impresionată de atmosfera creată de fanii din Polivalenta clujeană. Simona Halep e numărul 1 mondial și nu sunt singura care a simțit asta. Intensitatea cu care a jucat, faptul că nu-ți oferă puncte ușoare și loviturile ei grozave au fost prea mult pentru mine. Nu era programat ca eu să intru în acest meci, dar Timea a acuzat dureri la mușchii aductori și m-am trezit în fața faptului împlinit. Pentru mine a fost o mare onoare să joc la simplu cu Simona Halep. I-am urat succes pentru tot sezonul, este o mare campioană. Presiunea pusă de fani a contat enorm. M-am bucurat mult să revin în echipa Elveției, a declarat Schnyder.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!