Elevii lui Gabi Kajcsa au administrat prima înfrîngere celor de la Precizia Săcele, scor 3-2! Eu sînt responsabil pentru acest eșec, spune Mihai Stere
Invincibilitatea Preciziei Săcele în acest campionat s-a întrerupt la Zărnești. După un joc spectaculos, în care săcelenii au deschis scorul prin Ribery Tudorie, servit ideal de Coman, elevii lui Mihai Stere s-au prăbușit pînă la pauză cînd au încasat trei goluri în doar 17 minute (Botorea 26, Somandru 27, Lazăr 43)! La toate cele trei goluri, comisarul de serviciu a fost portarul Fabian Petrescu transferat în acestă iarnă de la Astra 2. De altfel, la pauză Stere l-a scos pe Petrescu, astfel că poarta săcelenilor în partea secundă a fost apărată de Moldoveanu. În partea secundă, zărneștenii s-au jucat cu ocaziile. Finalul jocului le-a parținut săcelenilor, Pușcașu a redus din diferență, insuficient însă ca Precizia să evite prima înfrîngere din campionat.
Stere: Eu sînt vinovat
Antrenorul Mihai Stere a avut un discurs echilibrat în care și-a sumat în totalitate vina acestui eșec. Jucătorii au vrut, conducerea mi-a asigurat tot ce am cerut, astfel că eu sînt responsabil pentru acest eșec. Nu va fi o săptămînă furtunoasă la Săcele. Lupta continuă pînă în ultima etapă, a spus Stere. (foto dreapta).
Kajcsa: Eram sigur că vom cîștiga
De cealaltă parte, Gabi Kajcsa (foto stînga), antrenorul lui Olimpic Zărnești, spune că victoria din meciul cu Precizia este pe deplin meritată. Am început jocul destul de timorați, dar după golul încasat ne-am revenit și am reușit să marcăm trei goluri pînă la pauză. În partea secundă, săcelenii s-au deschis, astfel că am avut ocazia să închidem jocul, însă am ratat 3-4 situații clare. Este o victorie absolut meritată, iar meritul este al acestui grup de jucători. Eram convins că vom cîștiga meciul, pentru că știam ce jucători antrenez, a spus Kajcsa.
Rezultatele etapei a 19-a:
Inter Cristian - Prietenii Rupea 3-1, Chimia Victoria - Aripile Brașov 4-3,Olimpic Zărnești - Precizia Săcele 3-2, Inter Tărlungeni - AS SR Brașov 0-3, ACSM Codlea - Avîntul Dumbrăvița 5-0, Olimpic Voila - ACS Steagu Roșu Brașov 2-2, Cetatea Homorod - Colțea Brașov 2-2, Carpați Berivoi - Voința Hurez 5-1. Clasament: 1. AS SR Brașov 51p, 2. Precizia Săcele 48p, 3. Olimpic Zărnești 43p (18j), 4. Inter Cristian 37p. 5. Chimia Victoria 36p, 6. Inter Tărlungeni 35p, 7. ACSM Codlea 35p.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!