Înaintea jocului de poveste dintre rîșnoveni și harghiteni, arbitrii au descoperit o neregulă pe carnetul de joc al fundașului Vlad Potecu, astfel că acesta nu a putut să joace!
Am simțit că înnebunesc cînd am aflat că nu pot juca!, a reacționat Potecu
Cetate Rîșnov și AFK Miercurea Ciuc au oferit, sîmbătă, un meci de senzație, în care ciucanii au avut 2-0, dar rîșnovenii au reușit să revină incredibil și să egaleze prin reușitele lui Bogdan Minciună și Vlad Boția. Meciul de la Rîșnov a început cu o întîrziere de 15 minute, asta pentru că arbitrii au descoperit o neregulă în carnetul de joc al fundașului Vlad Potecu cu viza medicală. După discuții prelungite , Potecu nu a fost lăsat să joace, astfel că rîșnovenii au avut doar 17 jucători pe foaia de joc! Am făcut încălzirea și apoi am aflat că nu voi juca. Eu am făcut vizita medicală, totul a fost în regulă, dar se pare că a fost o greșeală pe carnet. Ce vină am eu? Am simțit că înnebunesc!, a spus Potecu. Gafa oficialilor rîșnoveni îi putea costa scump, în condițiile în care Potecu este titular indiscutabil la echipa lui Dan Bona. Ciucanii lui Laszlo Balint au condus la Rîșnov cu 2-0, grație reușitelor lui Bajko Barna (19 - pen.) și Laszlo Hodgyai (48). Rîșnovenii au revenit în joc după un gol incredibil marcat de Bogdan Minciună, care a executat perfect o lovitură liberă de la marginea careului, direct în vinclul porții lui Horvat (57). Ciucanii au intrat în degringoladă, iar Sorin Marin a lovit bara lui Horvat cîteva minute mai tîrziu. Boția a restabilit egalitatea în minutul 70, servit ideal de Mariean, intrat bine în joc după pauză. Cred că repriza a doua a fost mult peste media unui joc din Liga a 3-a. Mă bucur că jucătorii au trecut peste absența lui Potecu și mai ales că au reușit să revină de la 0-2. După minutul 50 am făcut un meci foarte bun și cu puțină șansă chiar puteam cîștiga. Felicit jucătorii pentru efortul depus și pentru faptul că au crezut pînă la final că pot obține un rezultat bun. Trag un semnal de alarmă în privința arbitrajului. Sincer, îmi este frică de ce putem păți la meciurile de afară!, a spus Dan Bona. Cetate: Mihok - Neculăescu, Stăncuțu, Bogyor, S. Marin - Alupoaie, Drugă (46 Staicu), Leonte - Vasiloi (46 Mariean), Minciună, Boția (85 Fînariu).
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!