Naționala de handbal a României a reușit să obțină o victorie fabuloasă în fața Rusiei, cu ajutorul publicului prezent duminică seara, la Cluj
Președintele FR Handbal, Alexandru Dedu, a declarat după victoria naționalei feminine în fața campioanei olimpice en-titre, Rusia, în preliminariile CE2018, că tot ce s-a întîmplat la Cluj-Napoca, rezultatul, publicul, organizarea, reprezintă un superlativ pentru sportul românesc. Sînt mîndru de echipă, de public, de organizarea evenimentului și cred că toate reprezintă în această seară un superlativ pentru sportul românesc. Ce s-a întîmplat aici a fost la superlativ. Chiar am primit o informare din partea observatorului EHF, care a spus că va face un raport suplimentar privind condițiile excelente de organizare, începînd cu primul pas după sosirea cu avionul și până la finalul partidei. Eu sper ca fetele să rămînă concentrate și la ultimele două meciuri, ar fi frumos să încheiem pe primul loc în grupă. Dar, acum ne bucurăm cu toții, le mulțumim, iar de mîine ne întoarcem la treabă, a declarat Alexandru Dedu, pentru News.ro.
E o victorie obținută cu publicul
Cea mai bună handbalistăp din lume, Cristina Neagu, a declarat după victoria României în fața Rusiei, că publicul a avut un rol hotărîtor în obținerea ei. A fost foarte greu, în repriza a doua eram foarte obosite, dar cu ajutorul publicului am reușit o victorie frumoasă și foarte importantă, a spus cea mai bună handbalistă a lumii în trei rânduri, după meci.
Cred că m-am achitat cu bine de sarcina mea
Jucătoarea Coronei, Eliza Buceschi, cea care a marcat cele mai multe goluri în meciul contra Rusiei, a declarat, la rîndul ei că este fericită că a reușit să se achite bine de sarcina pe care a avuto în teren. Asta a fost sarcina mea, să fac un joc bun și cred că m-am achitat destul de bine de ea. A fost un meci extrem de dificil, dar și foarte frumos, mai ales că am reușit să cîștigăm, a spus Eliza, în direct la TVR.
România, pe primul loc în grupă
Naționala de handbal feminin a României a învins, duminică, la Cluj-Napoca, Rusia, campioana olimpică en-titre, scor 26-25 (15-12), în cea de-a patra partidă din grupa a 4-a preliminară a Campionatului European din 2018. După patru etape, clasamentul grupei a 4-a este următorul: 1. România 6 puncte, 2. Austria 6, 3. Rusia 4, 4. Portugalia 0. În primele trei partide din grupa a 4-a, tricolorele antrenate de Ambros Martin au obținut rezultatele: 36-25 cu Austria, 32-16 cu Portugalia și 25-30 cu Rusia. În ultimele două meciuri din grupă, România va întîlni Austria, în deplasare (31 mai) și Portugalia, pe teren propriu (3 iunie). Primele două clasate din cele șapte grupe preliminare și o echipă de pe locul 3 cu cea mai bună linie de clasament se vor califica la turneul final Campionatului European, programat în Franța, între 29 noiembrie 16 decembrie 2018. La ultima ediție a Campionatului European, în 2016, România s-a clasat pe locul 5, titlul continental revenind Norvegiei.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!