Corona Braºov a cîºtigat meciul 4 al seriei cu Ujpest din sferturile de finalã ale Erste Liga la hochei pe gheaþã. Braºovenii s-au impus, luni seara, cu scorul de 5-3, astfel cã dupã patru meciuri cele douã echipe se aflã la egalitate, scor 2-2. Corona ºi Ujpest se vor duela joi, de la ora 19.00, în Ungaria.
Victorie importantã pentru Colþea
În cadrul etapei a 14-a din liga a doua de futsal, Colþea Braºov s-a impus cu scorul de 2-1, în deplasare, cu Fortius Buzãu. Ambele goluri ale braºovenilor au fost marcate de cãpitanul Paul Isac. „Sîntem fericiþi cã am reuºit sã cîºtigãm trei puncte importante pe un teren pe care nu se cîºtigã foarte uºor ºi unde sunt convins cã vor fi echipe care vor lãsa puncte”, a declarat antrenorul-jucãtor al celor de la Colþea Braºov, Radu Burciu. Partida din runda urmãtoare dintre Colþea Braºov ºi West Deva se va disputa duminicã, de la ora 14.00, la Sala de Sport a ªcolii Generale numãrul 11 din Braºov.
Strãmãturaru sperã la o medalie la JO de la Beijing
Sportiva Raluca Strãmãturaru, care a obþinut cel mai bun rezultat al delegaþiei României la JO de la Pyeongchang, locul 7 în proba individualã de sanie, a afirmat, ieri, la întoarcea în þarã, cã sperã sã obþinã o medalie la urmãtoarele JO de peste patru ani, de la Beijing.“Pot sã spun cã ne doream foarte mult un loc bun. Obiectivul nostru a fost mai mult decît îndeplinit, pentru cã obiectivul era locul 15. S-a întîmplat sã fie locul 7, mi-am dorit sã fac patru manºe curate care m-au ajutat sã am ºi rezultatul foarte bun. Nu cred cã e prea mult sã ne gîndim la o medalie, am spus ºi la plecare cã dacã nu vom reuºi acum sã cîºtigãm o medalie sînt sigurã cã la urmãtoarea ediþie vom reuºi sã punem obiectiv o medalie. Eu sper la o medalie la urmãtoarele jocuri olimpice, poate fi ºi acesta obiectivul”, a declarat Strãmãturaru.
�n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
pute�i prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dac� preciza�i sursa �i dac� insera�i vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!