Americanca Lindsey Vonn, medaliată cu bronz în proba de coborîre din concursul de schi alpin de la PyeongChang, cîştigată de italianca Sofia Goggia, a afirmat că a simţit „o puternică emoţie“, adăugînd că Jocurile Olimpice îi vor lipsi mult. „Simt o foarte mare emoţie pentru că a fost, fără îndoială, ultima mea coborîre olimpică. Jocurile Olimpice îmi vor lipsi cu siguranţă“, a declarat schioarea americană, care joi va disputa combinata alpină. „Presiunea face să te sufoci la plecare, dar tu dai totul, te arunci pe munte, iar asta îmi va lipsi. Însă corpul meu mă face să sufăr şi sînt foarte norocoasă să pot schia încă şi chiar să fiu pe podium la aceste ultime Jocuri în proba de coborâre“, a adăugat cea pe care Sofia Goggia a calificat-o drept „cea mai mare schioare din istorie“. „Sînt foarte bucuroasă pentru Sofia, am mult respect pentru ea. Sîntem prietene, dar ştiam că va fi o adversară redutabilă“, a mai spus regina vitezei.
Americanca în vîrstă de 33 de ani, care numără 81 de victorii în Cupa Mondială, la cinci succese de recordul deţinut de suedezul Ingemar Stenmark, a cucerit a treia sa medalie olimpică după aurul de la coborîre şi bronzul la slalom super-uriaş de la Vancouver în 2010.
�n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
pute�i prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dac� preciza�i sursa �i dac� insera�i vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!